Iliescu se retrage


Ion Iliescu a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, că retragerea sa din toate funcţiile deţinute în partid poate fi considerată şi un mijloc de presiune al cărui scop este convingerea delegaţilor la Congres să se pronunţe împotriva alegerii conducerii PSD pe echipe.Ion Iliescu a declarat că votul pe echipe duce la constituirea de grupuri de interese în jurul unor lideri care se luptă între ele pentru conducerea de partid, el pronunţându-se împotriva uzitării unei astfel de formule de scrutin.
De asemenea, Iliescu a precizat că a propus chiar desfiinţarea prevederii statutare privitoare la existenţa unui preşedinte de onoare, precizând că nu este interesat de aceste “chestii onorifice” şi că, la vârsa sa, preferă să îşi gospodărească mai bine timpul, fără a mai fi obligat să participe la toate şedinţele săptămânale de partid.

Related posts

Leave a Comment