
Eva Palvolgyi este unul dintre managerii de hotel din Hajduszoboszlo. Ea s-a născut în Oradea, însă s-a mutat în Ungaria pentru a lucra în turism. Eva Palvolgy s-a și căsătorit în Ungaria, unde continuă să fie o gazdă primitoare pentru românii care aleg hotelul de trei stele pe care îl conduce. Hotel Korona a devenit un adevărat reper pentru stațiunea maghiară, iar printre evenimentele speciale care au fost deja organizate anul acesta se numără și Paștele ortodocșilor și greco-catolicilor. Eva Palvolgy a creat o atmosferă specială, care îmbină tradițiile românești, inclusiv ouăle roșii, cu cele maghiare, precum dansurile populare maghiare și vânătoarea de ouă, la care au participat copiii. ”Cred că turiștii ne aleg pentru că oferim o atmosferă de familie. Avem oaspeți care au încetat să mai fie turiști și ne-au devenit prieteni”, spune orădeanca din Hajduszoboszlo. La rândul lor, turiștii români sunt încântați de faptul că se simt acasă în hotelul Korona.
Banii românilor au reprezentat un adevărat colac de salvare pentru turismul balnear din Ungaria. Localnicii maghiari sunt ospitalieri și au învățat care sunt gusturile oaspeților lor de peste graniță. Astfel, restaurantele au meniuri în limba română, iar din camerele de hotel nu lipsesc canalele românești de televiziune. Mai mult, în ciuda tuturor disputelor diplomatice legate de steagul secuiesc, în centrul stațiunii drapelul României este arborat la mare cinste, alături de cele ale Ungariei, Uniunii Europene, Germaniei ori Austriei.