Franţa şi-a suspendat cea mai mare parte a activităţilor în domeniul cooperării militare cu Rusia, inclusiv schimbul de vizite şi exerciţii comune, a anunţat vineri ministrul francez al Apărării Jean-Yves Le Drian, relatează AFP. Rămâne în suspans, cel puțin până la toamnă, chestiunea vânzării celor două nave de război – port-elicoptere – de tip Mistral, potrivit www.rfi.ro.Ministrul se află într-o vizită la Tallin, în cadrul unui scurt turneu în statele baltice şi Polonia, în contextul crizei ucrainene.
Potrivit unor surse din anturajul ministrului francez al Apărării, „contacte între statele majore ale Franţei şi Rusiei au fost anulate”.
De asemenea, un exerciţiu militar între Statele Unite, Marea Britanie, Franţa şi Rusia, planificat în aprilie, a fost anulat, potrivit aceleiaşi surse.
Venit în statele baltice cu scopul de a le asigura „de solidaritatea Franţei” şi membrilor NATO, Le Drian a declarat că criza ucraineană şi „anexarea Crimeei” de către Rusia constituie „o ameninţare la adresa păcii şi securităţi în Europa”.
Parisul le-a propus statelor baltice să trimită, în baza unei eventuale cereri NATO, patru avioane de luptă care să consolideze, de la începutul lui mai, misiunea NATO însărcinată cu supravegherea spaţiilor aeriene ale acestor state.
„Franţa este disponibilă să consolideze misiunile de «poliţie aeriană», în cazul în care este adoptată o decizie” în acest sens de către instanţe din cadrul Alianţei Nord-Atlantice, a declarat el la finalul unei întalniri cu ministrul eston al Apărării Urmas Reinsalu.
Rămâne în suspans, cel puțin până la toamnă, chestiunea vânzării celor două nave de război – port-elicoptere – de tip Mistral.
La ora la care vorbim, livrarea celor două port-elicoptere comandate de Moscova în 2011 poate avea loc odată ce construirea lor va fi gata. Eventuala suspendare a livrării Rusiei a celor două nave de tip Mistral va fi examinată în octombrie, data prevăzută pentru livrarea primei nave.
În fapt la acea dată comisia interministerială pentru studirea exporturilor de material militar va analiza cazul. De obicei e vorba de o formalitate. Dacă însă până atunci se decide impunerea unui embargou sau situația politică se înveninează într-atât încât vânzarea trebuie suspendată, atunci ea va fi suspendată.
Moscova a avertizat Franța încă de joi promițând că „va face totul pentru a obține dreptate” în acest dosar ce cântărește 1,2 miliarde de euro. Cu alte cuvinte, în caz de ruptură a contractului, Rusia va cere compensații pentru prejudiciul suferit. Aceste penalități sunt prevăzute în contractul semnat de cele două părți acum trei ani dar nu se știe suma exactă a penalităților. „O ruptură a contractului ar mai afecta de asemenea reputația Franței pe scena internațională” mai spune Moscova.
Citiți mai mult AICI