Foștii angajați ai Mechel au ieșit din nou în stradă

Foștii angajați ai Mechel au ieșit din nou în stradă la Câmpia Turzii, în această dimineață. Câteva zeci de persoane s-au adunat în fața porții de intrare în combinatul siderurgic.Oamenii cer plata celor trei salarii compensatorii, stabilite prin contractul colectiv de muncă pentru fiecare angajat concediat. În luna februarie, peste 700 dintre angajații combinatului siderurgic au fost dați afară. Reprezentanții patronilor ruși le-au promis că le vor achita cele trei salarii compensatorii până în data de 15 martie. Însă foștii angajați spun că nu mai au încredere în promisiunile patronilor și că vor protesta în fața combinatului, în fiecare zi, între orele 09.00 și 13.00, până când își vor primi banii.

Deja, reprezentanții patronilor ruși au achitat o parte din drepturile cuvenite angajaților, inclusiv bonurile de masă pentru zilele lucrate. La Mechel ar urma să rămână 360 de angajați.

Related posts

Leave a Comment