Flora rusă, Marea Neagră, Transnistria şi Kozak

Marea Neagră, în concepţia rusească menţinută din perioada Războiului Rece, rămâne un fel de falie între continente şi civilizaţii, între religii şi mentalităţi, dar şi un spaţiu obligatoriu de trecere în cazul în care cele trei religii (cea ortodoxă, cea catolică şi cea musulmană) şi cele trei civilizaţii – estică (ortodoxă, după Huntington), vestică şi musulmană – doreau sau erau obligate să comunice.Şi dacă exista un relativ echilibru strategic (Uniunea Sovietică a fost cea care a dominat Marea Neagră) nu a reprezentat o soluţie nici pentru ţările riverane, nici pentru unitatea continentului european, care, pe vremea Războiului Rece, era doar un ideal greu de atins. După 1990, Uniunea Europeană şi NATO s-a extins spre Marea Neagră, dar a continuat să rămână o mare relativ închisă sau doar un spaţiu pe care riveranii şi marii actori eurasiatici şi euro-atlantici îl aveau în vedere, pe de o parte, ca posibilă rută de transport al petrolului caspic şi o falie strategică milenară.
Regiunea Marii Negre reprezinta un spaţiu geostrategic în care s-au concentrat adversitati si interdependenţe între Europa şi Rusia, unde se poate vorbi despre un conflict latent dintre Est şi Vest, în care există o proiecţie a viziunii euroatlantice pentru regiune, dar exista şi una ruseească.
Interesul Rusiei faţă de Marea Neagră este primordial. Marea Neagră arată ca un spaţiu împânzit de ”conflicte ingheţate”, instituite de o politică a ”supraveţuirii” şi de reeditare a „măreţiei statului rus”.
La 13 mai Flota Mării Negre a Federaţiei Ruse îşi serbează ziua, iar militarii ruşi consideră că aceasta încă mai constituie unul dintre instrumentele cele mai importante de asigurare a securităţii statului rus în largul maritim şi oceanic. După implozia URSS, fiind drastic redusă zona de bazificare, de reformare a contingentului militar, flota a supraveţuit şi este considerată a fi un forpost necesar, care ar apăra interesele de penetrare a teritoriului ucrainean de către vectorul european.
La 12 iunie 1997 drapelul istoric al Flotei ruse Sf.Andrei a fost înălţat pe apele Mării Negre, semn, că bazele maritime ruseşti vor staţiona încă mult timp în Marea Neagră.
Premierul rus care a fost recent la Novorossisk a asigurat ca se vor acorda încă 92 de mlrd de ruble pentru reconstrucţia şi reformarea bazei ruseşti.
Doar că în Ucraina dezbaterile şi proetestele, dacă a existat o trădare a patriei în cazul prelungirii staţionării bazelor ruseşti, iau amploare. Şi la 11 mai opoziţia care îl contestă pe actualul preşedinte ucrainean a desfăşurat o amplă acţiune.
În alt context, trebuie să spunem că preluarea puterii în statul ucrainean de către factorul rusesc şi revizuirea poziţiei euroatlantice poate trage un semnal de alarmă şi pentru Republica Moldova, ultimul bastion în care orientarea politică este una europocentristă şi unde există o coaliţie politică, care sunt reprezentate şi interferează opţiunile vestice şi cele estice. Nu întâmplător, unul din corifeii politici moldoveni Marian Lupu, desemnat şi amânat să exercite funcţia supremă în statul moldovean, şi-a amintit recent de Memorandumul Kozak la postul de radio Echo Moscvi. Lupu a regretat că nesemnarea acelui plan rusesc de reglementare al conflictului transnistrean. Acesta consideră că nesemnarea Memorandumului Kozak a constituit o eroare politică care s-a răsfrânt nefast în relaţiile bilaterale dintre Republica Moldova şi Federaţia Rusă. În anul 2003 tentativa Rusiei de-a impune ”planul Kozak” în dosarul transnistrean a suferit eşec. Pe ultima sută de metri, preşedintele moldovean de atunci, comunistul Vladimir Voronin a respins planul, principalul motiv constituindu-l menţinerea forţelor ruse în Transnistria.
Astăzi între Chişinău şi Tiraspol s-a iscat un conflict de spionaj cu jurnalişti, iar reacţiile lămuritoare ale instituţiilor de securitate de pe ambele maluri al Republicii Moldova(SIS şi ilegala MGB) se poartă ca şi cum Transnistria ar exista ca stat pe harta politică a lumii. Şi îndrăznesc să cred că jocul în jurul conflictului transnistrean poartă un caracter electoral ce ar asigura anumitor forţe promoscovite de la guvernare, dar şi al celor revanşarde proruseşti, să revină în forţă la putere. Dacă s-a putut realiza o prelungire a staţionării bazelor ruseşti în Marea Neagră, a impus un guvern servil la Kiev, de ce să nu credem că Mosocva nu ar putea realiza ceva identic şi în Republica Moldova. Mai ales că există un Memorandum Kozak care poate fi scos oricând de la naftalină.