A fost invocată de politicieni că l-ar fi ajutat pe Traian Băsescu să ajungă preşedinte, a ajuns pe site-ul Ministerului de Finanţe, pe stema de la Cotroceni şi pe blogul unui ministru. A ajuns vedetă.Violetul acoperă acum şi altarul celei mai mari caterdrale din Cluj. S-a întins pe toate perdeluşele de la pronaos, pe sub icoane şi în mijlocul iconostasului. Violet cu auriu, ştergarele şi veşmintele bisericeşti au intrat în rând cu lumea modei, sunt trendy şi, iată, se înscriu şi ele, odată cu nebunia care a cuprins ţara, în tema unei culori miraculoase care-i face pe unii preşedinţi şi pe alţii victime bolnave. Preoţii şi măicuşele spun cu trufie că e culoarea lor, a ortodoxiei, e culoarea jertfei, a mântuirii. Că masonii şi şarlatanii care se ocupă cu magia au luat-o în mod abuziv dintre culorile sfintei biserici şi au terfelit-o.
O lume sucită, sucită rău
Sora Monica poartă pe sub vesta neagră o cămăşuţă de stambă violetă, cumpărată din piaţă, iar baticul înnodat sub bărbie are, şi el, câteva flori violete. Are o faţă măruntă şi zâmbeşte tot timpul. Trebăluieşte ca voluntară la biserică şi se îngrijeşte de bătrânii neputincioşi. Este încântată să vorbească despre podoabele din biserică. Au „îmbrăcat-o” astfel la intrarea în Postul Paştelui, sunt podoabe special făcute pentru astfel de ocazii. Totdeauna înainte de posturi biserica se îmbracă în straie noi. Regula spune că trebuie să fie culori sobre. Anul trecut a fost grena, dar anul acesta stareşii au ales violet.
„După mine”, spune sora Monica, „e o culoare frumoasă, este culoarea jertfei, un amestec de albastru cerului şi roşul sângelui. E culoarea lui Iisus, nu a vrăjitorilor. Au luat-o pentru că ei aşa obişnuiesc, folosesc şi crucea şi busuiocul şi apa sfinţită, nu aţi văzut? Ce putem să le facem? Sunt bolnavi la suflet şi la minte, de cele mai multe ori e vorba de schizofrenie aici, «schizo» înseamnă sucit, sunt când îngeri, când demoni! La o slujbă, un bolnav, un vraci din acesta a fost surprins că vroia să taie cu foarfeca veşmântul preotului, să foloseasca bucată de stofă! Dar de cele mai multe ori folosesc obiectele bisericeşti fără să fie văzuţi şi fără să poată fi opriţi.”
Iar sora Monica are grijă ca măcar biserica în care îngrijeşte să nu fie victima şarlatanilor, e cu ochii în patru să nu se fure ceva. Rămâne cu ochii pe perdeluşele violet: ar fi cumplit să taie cineva din ele…!
Masonii şi puterea
Stareţul Dumitru (pentru că această catedrală asemenea celorlalte din ţară, a devenit de curând mănăstire) spune, din uşa altarului, că podoabele bisericii sale poartă culorile ortodoxiei, iar violetul este culoarea lui Iisus, este o culoare veche în obişnuinţele bisericeşti, folosită adesea în preajma Paştelui.
Culorile în biserică se schimbă o dată cu evenimentele caledaristice. De Înviere se foloseşte albul, la Pogorârea Sfântului Duh, verde, iar în marile Posturi, culori mai puternice, ca roşul închis sau violet. Anul acesta au ales violet, pentru că este culoarea proprie veşmintelor bisericeşti şi au vrut să le amintească oamenilor acest lucru.
„Culoarea, ca şi simbolistica ei, ne aparşine, aparşine bisericii, dacă au luat-o nişte impostori şi au făcut din ea instrumentul lor, au făcut o mare greşeală. Credeşi că nu ştim ce fac masonii şi alte organizaşii oculte cu însemnele bisericeşti?! Dar noi nu putem decât să ne întărim puterea reafirmând valorile şi simbolurile noastre!”
Alb de la Dumnezeu
Maria Alina este doctorand în pictură, la Academia de Arte. Cum e şi firesc, ea crede în puterea culorilor, dar râde când vine vorba de fenomenul violet. „Am văzut şi eu că au apărut perdelele acelea violete la catedrală, am zâmbit când mi-am dat seama ce culoare au pus şi m-am gândit că omul bisericesc, la fel ca şi cel laic, vrea să-şi impună puterea prin orice mijloace. Există tot felul de teorii legate de forţa de expresie a culorilor. Numai că, în cazul acesta, nu ştiu de ce, eu cînd mă gândesc la Dumnezeu nu văd putere, ci linişte. Nu văd violet, ci alb.”
