Două confederaţii sindicale s-au retras de la negocierile cu premierul

Două confederaţii sindicale s-au retras de la discuţiile de vineri cu premierul Emil Boc, nemulţumite de atitudinea acestuia. Sindicaliştii susţin că premierul „a bătut cu pumnul în masă” şi le-a replicat „dacă nu vă convine vedeţi-vă de drum” atunci când sindicaliştii au fost nemulţumiţi de reprezentativitatea altor colegi la discuţii.Reprezentanţii a două confederaţii sindicale s-au retras de la negocierile cu Premierul Emil Boc. CNSLR Frăţia şi CSDR au anunţat că refuză dialogul cu premierul.
„Este o situaţie fără precedent. Este încă o încercare a Guvernului de a crea dificultăţi mişcării sindicale. Am crezut că participăm la o rundă de negocieri normală. În sală a fost permisă prezenţa unor reprezentanţi ai confederaţiilor care nu aveau o legătură cu discuţiile de acolo sau dacă aveau o legătură ne-au creat nouă dificultate, pentru că trebuia să fim doi oameni de confederaţie”, a declarat preşedintele CNSLR Frăţia, Marius Petcu.
În momentul în care reprezentanţii confederaţiilor au cerut premierulului să găsească o soluţie, „acesta a trecut la ameninţări, la bătăi cu pumnul în masă şi ne-a spus că el este organizator şi face ce vrea. Noi nu primim un pumn în gură de la niciun Guvern şi dacă este nevoie să reacţionăm, pe fondul acesta, vom avea grijă ca şi noi, mişcarea sindicală, să aplicăm loviturile care se cuvin actualului Guvern”, a mai declarat Marius Petcu.
Emil Boc: Eu nu am trimis pe nimeni acasă, sindicatele să îşi rezolve orgoliile şi să vină la discuţii
„Am invitat pe toată lumea să stăm la masă şi să discutăm probleme cu care ne confruntăm. Eu am spus că nimeni nu este refuzat la masa discuţiilor, negocierilor, pentru că e firesc în această perioadă să stăm şi să discutăm. Unii s-au supărat şi au plecat. Eu nu am trimis pe nimeni acasă. Nu am refuzat pe nimeni la dialog şi nu voi refuza pe nimeni”, a declarat premierul Emil Boc, în urma discuţiilor cu sindicatele.
Premierul Emil Boc a disutat cu confederaţiile sindicale, la Ministerul Muncii, despre propunerile de modificare a legii unitare de salarizare din sistemul bugetar şi a legii pensiilor, precum şi despre majorarea salariului minim pe economie la 705 lei. CNSLR Frăţia şi CSDR au anunţat că dacă atitudinea premierului va continua, vor refuza dialogul cu premierul.

Related posts

Leave a Comment