Domnul Dragnea şi prietenii săi politici par să ignore toate aceste lucruri. În discursurile publice pe tema ordonanţelor graţierii şi dezincrimănării unor infracţiuni, ei se prevalează de votul popular din 11 decembrie. Însă adevărul este că ei nu au primit – şi nici nu aveau cum să primească – un mandat în alb pentru a face tot ceea ce vor în ţara pe care o conduc. PSD şi ALDE au fost votate în baza unor oferte şi promisiuni electorale, pe care alegătorii se aşteaptă să le vadă puse în practică. Faptul că cele două partide au fost capabile să formeze majoritatea nu înseamnă că pot nesocoti orice regulă.
Lucrurile legate de cele două ordonanţe sunt simple. Zecile de mii de oameni care au protestat aseară au ieşit în stradă pentru că a fost încălcată domenia legii. Constituţia spune clar că atât graţierea, cât şi modificarea Codului Penal, trebuie făcute prin legi organice. Iar domeniul legilor organice nu poate fi reglementat prin ordonanţe de urgenţă. Guvernul poate emite ordonanţe de urgenţă doar în domeniul legilor ordinare. Deci, din punct de vedere legal, Guvernul nu are cum să promoveze proiectele de ordonanţă redactate în cabinetul domnului Dragnea şi promovate pe şest de ministrul Justiţiei. În acest domeniu nu merg nici măcar lozincile populiste care spun că poporul a votat. Poporul a votat în 11 decembrie liste de parlamentari, nu Guvern. Deci, până la urmă, mandatul reprezentativ îi aparţine Parlamentului, care se cuvine să se pronunţe asupra proiectelor de legi.
Aşadar, dacă într-adevăr consideră că societatea românească are nevoie de graţiere şi de modificarea Codului Penal, Guvernul trebuie să redacteze proiectele, să le pună în dezbatere, să aştepte să se pronunţe societatea civilă şi să meargă cu proiectele în Parlament. Acolo, reprezentanţii Opoziţiei, dar şi parlamentarii Puterii pot propune amendamente, iar proiectele intră într-un proces de rafinare care le poate transforma în legi mai bune. Desigur, există posibilitatea ca, la urma urmei, proiectele de lege să fie examinate şi de judecătorii Curţii Constituţionale, iar preşedintele le poate trimite – cel mult o dată – pentru a fi reexaminate în Parlament. Toate aceste proceduri au menirea să asigure pentru societate legi scrise şi votate cu chibzuinţă şi cu înţelepciune. Nimeni nu spune că nu poate fi modificat Codul Penal sau că nu trebuie graţiate anumite persoane. Însă aceste lucruri trebuie făcute ca la carte, cu respectarea tuturor regulilor. În fond, PSD şi ALDE au suficiente voturi încât să îşi poată impune voinţa şi să promoveze proiectele exact în forma în care sunt. Atunci, de ce au nevoie de promovarea lor prin ordonanţe de urgenţă?
Răspunsul este simplu: aceste ordonanţe de urgenţă nu vizează interesele generale ale societăţii, ci interesele unor politicieni care au suferit deja condamnări penale. Este fals argumentul că România trebuie să scadă numărul deţinuţilor pentru că, altfel, riscă să fie amendată de CEDO. Încă nu există nici o amendă, iar atunci când Curtea Europeană a Drepturilor Omului ia o decizie, există un termen până la care statul condamnat trebuie să se conformeze deciziei, abia apoi, dacă nu respectă termenul, este amendat. Deci, ar fi tot timpul necesar ca o lege a graţierii şi una de modificare a Codului Penal să parcurgă procedurile parlamentare normale. Urgenţa îi priveşte doar pe politicienii infractori. Domnul Dragnea, care este infractor cu acte în regulă, în condiţiile în care a primit o condamnare penală definitivă, este inculpat într-un nou proces. Dacă ar fi condamnat, în calitate de recidivist, nu ar mai beneficia de posibilitatea de a fi condamnat cu suspendare, deci ar ajunge după gratii. De asemenea, până la parcurgerea procedurilor parlamentare normale, domnul Popescu Tăriceanu ar putea fi condamnat penal, inclusiv cu executare. Aceasta este adevărata urgenţă a coaliţiei de guvernare: procesele penale în care sunt implicaţi liderii celor două partide. Frumos ar sta României să îşi trimită direct din Parlament în închisoare atât pe preşedintele Senatului, cât şi pe cel al Camerei Deputaţilor! Pentru cei doi politicieni cu probleme penale, o eventuală demisie înainte de condamnare bănuiesc că nici nu intră în calcul… Iar tocmai această meschinărie, la pachet cu ipocrizia politicienilor, a stârnit furia protestatarilor.
Şi încă un argument în favoarea tezei că este mincinoasă grija politicienilor legată de faptul că, de fapt, condiţiile din închisori ar putea atrage amendarea României la CEDO. Statul român ar putea construi rapid noi închisori. De unde bani? Păi, actualul Guvern ar putea pune presiune pe funcţionarii Ministerului Finanţelor Publice să îşi facă treaba şi să treacă la valorificarea cu adevărat a bunurilor confiscate infractorilor prin sentinţe judecătoreşti. Cu o mică parte a sumelor încasate astfel la bugetul statului ar putea fi finanţate închisorilor suplimentare şi ar putea fi modernizate şi cele care există. Pentru mine, faptul că acest lucru nu se întâmplă este o mare surpriză. În fond, pentru mulţi pentru politicieni, o invesitiţie în închisori mai moderne ar fi, de fapt, o investiţie în propriul lor viitor…
