Pretenția spaniolă din 1513, scrisă de juristul Juan Lopez de Palacios Rubios, a fost o declarație care afirma dreptul divin al Spaniei de a revendica și cuceri teritorii în Lumea Nouă și de a subjuga popoarele sale indigene în numele lui Ferdinand al II-lea de Aragon și al reginei Joanna de Castilia.
În 1452, bula „Dum Diversas” a Papei Nicolae al V-lea a autorizat Portugalia să-i înrobească pe necreștinii capturați în război. Cu toate acestea, călugării dominicani din Santo Domingo au condamnat în 1510 înrobirea populației indigene ca fiind nedreaptă și au făcut apel la coroana spaniolă să pună capăt abuzurilor.
În 1492, maurii din Granada au fost forțați să se convertească sau să părăsească Spania, reflectând secole de conflict creștino-musulman care au alimentat zelul religios. În timp ce războaiele Spaniei împotriva musulmanilor au fost justificate ca cruciade împotriva celor care îl respingeau pe Hristos, războaiele împotriva popoarelor indigene – care nu cunoscuseră niciodată creștinismul – au fost mai greu de apărat. Pentru a justifica cucerirea teritoriilor din America, Spania a emis Requerimiento, revendicând autoritate divină și regală asupra populațiilor native.
Care au fost fundamentele religioase și politice ale expansiunii spaniole
Requerimiento a apărut în mijlocul dezbaterilor spaniole privind moralitatea colonizării, războiului și sclaviei în cele două Americi, atrăgând critici din partea unor figuri proeminente precum Bartolome de las Casas.
Pentru Ferdinand și Isabella, cucerirea era justificată de teoria „războiului drept”, folosită odinioară împotriva maurilor și aplicată acum popoarelor indigene după recenta unificare a Spaniei și Reconquista (recucerirea peninsulei Iberice de către popoarele spaniole).
Preocupați de controlul popoarelor native din America, Ferdinand și Isabella au căutat justificări religioase și legale pentru cuceririle Spaniei. Inițial, tratamentul dur a fost scuzat prin etichetarea băștinașilor drept canibali, dar în 1500 au fost declarați „vasali liberi”, deși încă supuși cuceririi în „războaie drepte”.
Justificarea religioasă și legală a cuceririi Lumii Noi
Legile din Burgos (1512) și ordonanțele ulterioare au avut ca scop protejarea băștinașilor prin reglementarea muncii, a salariilor și a tratamentului lor, deși exploatarea lor a continuat.
Religia a jucat un rol central: Spania a justificat colonizarea ca o misiune creștină de a converti necredincioșii. Opinia Bisericii conform căreia mântuirea spirituală depășea drepturile civile a permis Spaniei să revendice dreptul – și datoria – de a cuceri și converti popoarele indigene în numele lui Dumnezeu și al Coroanei.
Requerimiento (1513) a fost un document citit de conchistadorii spanioli care cereau popoarelor indigene să accepte autoritatea spaniolă și să permită misionarilor catolici să predice, sub amenințarea războiului, a sclaviei sau a morții. Documentul combina revendicări religioase și legale pentru a justifica cucerirea Spaniei, declarând că Dumnezeu i-a dat Papei – și prin el, regelui Spaniei – autoritate asupra Lumii Noi.
Deși nativii rareori înțelegeau proclamația, citirea ei – adesea către țărmuri goale sau audiențe strâine – a servit la absolvirea Spaniei de vinovăția morală și legală pentru violență și cucerire. Critici precum Bartolome de las Casas au condamnat-o ca fiind absurdă și crudă, însă a rămas în uz până în 1556, legitimând sclavia și expansiunea în numele creștinismului și al puterii regale.
Surse:
- Lewis Hanke, Lupta spaniolă pentru dreptate în cucerirea Americii.
- J.H. Elliott, Imperiile lumii atlantice: Marea Britanie și Spania în America 1492–1830.
Foto: Cristofor Columb și echipajul său spaniol au atins prima lor destinație în America în 1492.
Citește și:
Cum a fost cucerit Peru de Francisco Pizarro
Cum a reușit Cristofor Columb să obțină finanțarea de la regele Spaniei pentru prima sa călătorie
