De Mihai Vlad
În urmă cu două săptămâni Patriarhia Moscovei dădea lumii de ştire că „o întâlnire în viitorul apropiat între patriarhul Kirill și papa Francisc nu este prevăzută.” Comunicatul din 26 ianuarie al instituţiei respective preciza neîndoielnic, că „programul vizitei patriarhului și cel al vizitei papei în America Latină nu se intersectează. Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Ruse și șeful Bisericii Romano-Catolice vor vizita țări complet diferite, deși se vor afla pe același continent.” Încercări de apropiere au fost făcute dinspre occident încă din timpul pontificatului papei Ioan Paul al II-lea, însă partea rusă a invocat neobosit chestiunea „uniată” drept piatră de poticnire. În timpul pontificatului papei Benedict al XVI-lea au fost întreprinse noi demersuri de întâlnire cu patriarhul Alexei al II-lea, pe cei doi legându-i în plus originea germană comună. Alexei a murit în 2008, însă speranţa unei posibile întâlniri între est şi vest a rămas, negocierile fiind purtate pentru o eventuală întrevedere la Viena sau Budapesta, locuri de convergenţă între occident şi orient, cu gazde la înălţimea aşteptărilor (cardinalii Schönborn şi Erdö).Predecesorul lui Schönborn, cardinalul Franz König, s-a arătat atât de concesiv faţă de ortodoxia răsăriteană, încât vizitând Bucureştiul în noiembrie 1967 s-a lăsat convins de patriarhul Justinian Marina să desființeze misiunile greco-catolice din Salzburg și Viena. Preţul cerut pentru o reconciliere între creştinismul din est cu cel din vest a fost mereu abandonarea bisericilor unite (greco-catolice) de către Roma. Iar preţul acesta nu a fost stabilit de responsabilii religioşi, ci de cei politici. La fel cum patriarhul Justinian Marina era o simplă marionetă în mâinile regimului Ceauşescu, tot aşa actualul patriarh Kirill al Moscovei nu este decât o unealtă docilă a preşedintelui Putin, un pion pe tabla sa de şah. Astfel văzute lucrurile, nu este de mirare că la nici două săptămâni de la comunicatul despre faptul că o întâlnire dintre papă şi patriarh ar fi exclusă, aceeaşi Patriarhie a Moscovei să anunţe că vizita va avea loc pe 12 februarie la Havana. Ajunge să privim la ce s-a întâmplat între timp, ca să înţelegem că nu este vorba despre o răzgândire, ci despre o decizie politică a regimului Putin.
În data de 4 februarie ministrul de externe Serghei Lavrov explica într-un interviu acordat revistei italiene „Limes”, interviu preluat de agenţia Tass şi de RIA Novosti, că „SUA încearcă să izoleze Rusia și să o transforme în putere regională”. A doua zi, pe 5 februarie, Patriarhia Moscovei demonstrează că Rusia este un „global player” prin faptul că braţul său religios se întâlneşte, de la egal la egal, cu „şeful” creştinismului occidental. Faptul că pe 8 februarie purtătorul de cuvânt al Kremlinul a salutat „decizia patriarhului Kirill și a papei Francisc de a avea această întâlnire”, este menit doar să salveze aparenţele. Decizia în cauză nu este nicidecum a patriarhului Kirill, ci a regimului Putin. În ce-l priveşte pe papa Francisc, acesta a răspuns pe 30 noiembrie 2014 corespondentului agenției Tass, despre posibilitatea unei întâlniri cu patriarhul Kirill: „Eu i-am spus: vin unde vrei tu. Tu mă chemi și eu vin. Amândoi vrem să ne întâlnim și vrem să mergem înainte.”
O Rusie tot mai izolată în plan internaţional are nevoie să arate că rolul ei de „global player” nu se reduce la împotmolitele negocieri de pace privind Siria, nici la incertele tratative privind Ucraina (până în acest moment nu este clar dacă întâlnirea dintre miniştrii de externe ai Germaniei, Franţei, Rusiei şi Ucrainei, întâlnire programată săptămâna viitoare, va avea loc). Aşa fiind, dacă Moscova ar continua condiţionarea întrevederii dintre patriarh şi papă de chestiunea abandonării Bisericii Greco-Catolice din Ucraina, pe linia trasată de 40 de ani încoace, nu ar face decât să confirme că este un actor regional – adică ceea ce vor americanii, după spusele ministrului de externe Lavrov.
Or Rusia este un actor mondial, asta vrea să ne arate întâlnirea cu patriarhului cu papa. Iar o astfel de demonstraţie ar fi prost de pus în scenă la Viena ori în alt loc din Mitteleuropa, care este locul natural de convergenţă dintre creştinismul occidental şi cel răsăritean. Un actor mondial trebuie să evolueze cu un alt actor mondial pe o scenă deschisă într-un cadru exotic, cât mai spectaculos, ca întregul mapamond să rămână cu gura căscată. Ceea ce numim „întâlnire într-un loc neutru” nu înseamnă întâlnire într-un loc steril, ci întâlnire într-un loc cu care amândoi protagoniştii au anumite afinităţi. Iar aici ies la iveală resorturile adânci ale gândirii regimului Putin. Că papa Francisc se simte acasă pe continentul sudamerican, unde este vorbită spaniola, este evident. În cazul în care Cuba ar fi fost o ţară ortodoxă, locul de întâlnire al celor doi ierarhi s-ar fi impus aproape de la sine. Dar Cuba este ultimul bastion al comunismului din America Latină, iar acest punct trădează ceea ce este semnificativ pentru strategii de la Kremlin.
Înhămarea papei Francisc la trăsura antioccidentală este o imposibilitate, iar regimul Putin ştie acest lucru. Ceea ce regimul Putin vrea să obţină, este strict instrumentalizarea imaginii papei Francisc pentru a pune Rusia în scenă drept putere mondială, iar aceasta tocmai la Havana, nu departe de coasta Statelor Unite.
