De ce Universitatea Cluj este altfel. Şi o poveste care începe acum 100 de ani şi continuă şi azi

Acum câteva zile, o cunoştinţă din Bucureşti îmi spunea că Universitatea Cluj este condamnată la dispariţie şi că visul renaşterii echipei studenţeşti se va nărui în noroaiele Ligii a III-a. Prima reacţie a fost să mă enervez, apoi mi-a venit să râd. Pentru mulţi dintre cei care nu au călcat la un meci de fotbal la Cluj, ceea ce se întâmplă aici este inexplicabil. Mulţi nu pot să îşi explice nici rivalitatea dintre cele două echipe de tradiţie din Cluj, CFR şi Universitatea. Nu seamănă deloc cu rivalitatea Steaua Bucureşti – Dinamo Bucureşti, pentru că nici Universitatea, nici CFR Cluj nu au fost vitrinele unor organe de represiune. La Cluj nu a existat vreo echipă a Miliţiei sau a Securităţii, iar echipa Armatei, ASA Victoria Someşeni, nu a depăşit niciodată stadiul derby-urilor cu Unirea Jucu sau cu Avântul Huedin. O explicaţie pentru această situaţie ţine de istorie: Clujul este oraş liber regal încă din 1316, când a primit acest titlu de la Carol Robert de Anjou. De aceea, poate, clujenii au iubit libertatea cu atâta pasiune.

Povestea Universităţii Cluj este, de fapt, povestea libertăţii. În 1 Decembrie 1918, Transilvania şi-a regăsit libertatea. Şi liberă s-a unit cu Regatul României. Imediat după Marea Unire, Consiliul Dirigent, adică guvernul provizoriu al Transilvaniei, condus de Iuliu Maniu, şi-a stabilit priorităţile. Iar printre acestea s-a numărat crearea Universităţii româneşti Regele Ferdinand I, care a luat locul Universităţii maghiare Franz Jozef, care se mutase la Seghedin, în Ungaria. Printre primele măsuri luate de conducerii Universităţii Regele Ferdinand I a fost încurajarea sportului, astfel că în 1919 a luat naştere echipa de fotbal Universitatea Cluj. Actul de naştere al echipei poate fi socotit chiar Înaltul Decret Regal prin care lua fiinţă Universitatea clujeană, semnată Regele Unirii, Ferdinand I cel Loial.

 

Printre cei care au insistat în favoarea încurajării sportului s-a numărat una dintre cele mai ilustre personalităţi din istoria românilor: profesorul Iuliu Haţieganu. Este vorba de un medic genial, care era unul dintre cei mai buni diagnosticieni din lume. Era fiu de preot greco-catolic şi fusese coleg la Blaj cu viitorul cardinal Iuliu Hossu, episcop de Cluj-Gherla, cel care citit declaraţia Unirii Transilvaniei cu România la Alba Iulia. Iuliu Haţieganu a devenit profesor universitar la 35 de ani şi a avut o carieră senzaţională în România: a fost rector al Universităţii clujene, ministru şi membru al Academiei Române. În plan personal, însă, a avut parte de multă nefericire. Fiul său a murit tânăr, iar terenul pe care Iuliu Haţieganu îl cumpărase pentru băiatul său l-a donat Universităţii, pentru a construi un parc sportiv. Parcul Sportiv Iuliu Haţieganu a fost, de la bun început, unul dintre cele mai frumoase din lume. A primit medalia de bronz la Olimpiada de la Munchen, pentru că pe atunci existau distincţii olimpice şi pentru bazele sportive.

 

Un alt motiv de nefericire ţine de fratele lui Iuliu Haţieganu. Emil Haţieganu a fost jurist eminent, membru al PNŢ, prieten al lui Iuliu Maniu, ministru în mai multe rânduri şi membru al Academiei Române. În 1940, când Transilvania de Nord a fost anexată de Ungaria, Iuliu Haţieganu a plecat în refugiu la Sibiu, împreună cu Universitatea Regele Ferdinand şi cu echipa de fotbal. Emil Haţieganu a rămas, în schimb, la Cluj, pentru a apăra drepturile naţionale ale românilor. S-a comportat exemplar, chiar admirabil. Însă, după ce au venit comuniştii la putere, Emil Haţieganu a fost arestat. O legendă urbană spune – nu am avut posibilitatea să verific cât adevăr conţine – că Stalin s-a îmbolnăvit, iar sovieticii s-au dat peste cap să aducă cel mai bun diagnostician din lume. Au căutat şi şi-au dat seama că este vorba de profesorul Iuliu Haţieganu, persecutat politic în România. Marele profesor a acceptat să se ocupe de Stalin doar dacă acesta îi elibera fratele. Stalin a promis, însă Emil Haţieganu a rămas în temniţele bolşevice încă doi ani după moartea lui Stalin, până în 1955. Cei doi fraţi Haţieganu au murit amândoi în acelaşi an, 1959. Însă amintirea lor a rămas, iar numele lor este dus mai departe cu cinste de către o rudă mai îndepărtată de-a lor: Andrei Iuliu Haţiegan, care joacă azi pentru Universitatea Cluj şi care, poate, mâine va juca pentru România.

 

Citiţi mai mult AICI