De ce nu ne vor nemtii in Schengen?

De Vasile Moraru

Ne-au mirosit, cred eu. Noua nu ne place de nemti. Ce-i, mai fratilor, cu atata exactitate?! Ce daca un politician are dosar penal – si nu unul, ci mai multe- ce-are a face, nu poate sta binisor prin Parlament si sa umfle beneficii? Pai, mai nemtilor, pe ce lume traiti? La voi isi dau aia “spurcati” demisia. Adica isi ridica poalele-n cap in public?! Ha, ha!… Pai sa vina la noi, ca aici au imunitate. Si chiar daca au “pete” ca dalmatienii in cazier, nu conteaza, bre, sunt buni alesi si-ajung rapid si la Bruxelles. Ca noi, odata ce-ai baut apa aia plata (parca asa era reclama!) roman te numesti si te “destepti”!Schengen: nemtii “Nein!”, noi “Ja!”.

Cum adica nu ne lasa ca – zi ei – e coruptie. Cum e aia coruptia, bre? Pai noi n-avem nici coruptie, nici corupti! Noi functionam asa cum ne stim, din veacuri, umblam ca echerele, cu capul inainte si cu o cocoasa mare pe spate. Pozitia “atentiei maxime”, pozitia care cu efortul adecvat va produce efectul scontat (basca un zambet pisicesc!); pe la cate-un ghiseu pentru o aprobare “imposibil de obtinut” sau in dosul vreunei usi capitonate generatoare de functii fara fond. Usa dotata optional cu o secretara aproape minora, dotata la randul ei cu foarte multe calitati. Si zambete sugestive.
Cum adica e… coruptie?! Sa-i dai omului – aproapelui tau – din castigul tau ceva? Ca si el ti-a dat tie, primul. Ca altfel nici tu n-aveai! Da’ nici el. Pai o mana se spala pe alta. In loc sa aprecieze neamtul ca noi lucram in echipa, ca ne bazam unii pe ceilalti mereu. Ca lucram curat, fara urme… Si ce daca vrem in Schengen?! EUROPA are ce invata de la noi, bre! Uite ce probleme aveti voi, ca de-aia va tot certati acolo si nu va intelegeti, ca nu stiti cu vorba buna, si mica… intelegere. De-aia va merge prost! Ca n-aveti “miere” in voce si “lipici” la buzunare.

Noi ne-am scapat de nemti!
Am terminat-o cu ei, demult. Pe ultimii i-a alungat Ceausescu. I-a “ajutat” sa plece cu totii in Germania. Si-apoi mai era unul. Tot unul de-al lor. Cand a venit la noi in tara l-au facut rege, direct. Si-apoi, cand cu razboiul ala mondial, primul care fu, ciudat rau, rege asta, neamtul… S-a lepadat de familia lui, aia din Germania, si s-a dat drept roman. El, roman! Si s-a batut cu nemtii lui, de-au arborat aia de suparare steag de doliu dupa “renegat”. Si, colac peste pupaza, mai facu neamtu’ asta inca una de pomina. Pentru romani. La Alba Iulia, dupa Marea Unire, s-a incoronat cu regina lui, rege peste toate tarile romane. In 1918.

Zic eu, daca el ne-a vrut atunci, cred ca si-astia de azi, ne vor. Dar de ce-or fi zis NEIN, asta nu mai inteleg!

Vasile Moraru este iniţiatorul Clubului Monarhiştilor Clujeni

Related posts

Leave a Comment