Evenimentul de la Miercurea Ciuc oferit de Csibi Barna – “eveniment” în care un manechin întruchipându-l pe Avram Iancu, a fost judecat şi condamnat la moarte prin spânzurare de către un tribunal, el fiind acuzat de crimă împotriva umanităţii şi genocid – coroborat cu bancul zilei spus de ministrul László Borbély pe Antena 3, în cadrul emisiunii “La ordinea zilei”, mi-au produs o nemărginită silă. Potrivit bancului, la întrebarea “De ce se fac alegeri în România?” răspunsul este “Pentru ca UDMR-ul să aibă de unde alege între partridele româneşti”.Comentariile sunt de prisos. Dacă spun că mă simt profund jignit şi dispreţuit în ţara mea, voi fi catalogat drept naţionalist, extremist etc. De aceea, din pricina celor “şapte ani de acasă”, am preferat să să răsfoiesc literatura română clasică. Şi iată ce am găsit:
In opressores
de George Coşbuc
Tu te plângi că milă nu-i? / Mai aştepţi tu mila lui?
Haina el ţi-o ia din cui, / Pânea de pe masă.
Casa ta, şi ei stăpâni! / Prindeţi ce vă cade-n mâni,
Şi-i loviţi la mir, români, / Că-i la voi acasă.
Numai temniţi ne-au zidit, / Numai lanţuri au gătit,
Numai cuie-au făurit, / Cruci de schingiuire:
Dar, pe moşi şi pe nepoţi, / Şi pe iad, pe dracii toţi,
Nu mai vrem să fim iloţi, / Nu vrem umilire!
Noi ne-am plâns şi-am plâns de-ajuns, / Ne-au bătut, şi ne-am ascuns;
Ne-au scuipat, şi n-am răspuns – / Am crezut în soarte.
Noi murim de mii de ori: / Şi e laş aşa să mori!
Sus, români! Suntem datori / Numai cu o moarte
Prigoniţi de soarte noi? / Slabi şi de virtute goi?
Laşi copii din taţi eroi? / E minţit cuvântul!
Azi ne prigonesc acei / Cari ne cred bărbaţi mişei
Că privim tăcând la ei / Cum ne-nchid mormântul.
Staţi cu mâna-n sân, flăcăi? / N-auziţi plângând prin văi?
Ceru-i roşu de văpăi / Şi se umflă vadul:
Dumnezeu ni-e-ntr-ajutor! / Dacă şi el e de-ai lor,
Nu-l mai vrem ocrotitor: / Ne-nfrăţim cu iadul.
