Cursanţii Şcolii Populare de Arte „Tudor Jarda”, premiaţi la două concursuri

Două eleve ale Şcolii Populare de Arte din Cluj-Napoca au participat la sfârşitul săptămânii trecute la Festivalul-concurs Internaţional de muzică populară românească “În grădina cu flori multe” ce a avut loc în oraşul Cernăuţi din Ucraina. Alexandra Creţ a reuşit să aducă la Cluj premiul I, iar Lavinia Sînteonean a obţinut locul II. Totodată, la Concursul naţional de muzică pop-rock “Muzica inimii mele”, desfăşurat la Satu Mare, elevii Şcolii, Florin Ciotlăuş şi Claudiu Blaj au obţinut premiile II, respectiv III, iar formaţia Clussium – premiul special al juriului.
Ediţia a 9-a a Festivalului-concurs Internaţional de muzică populară românească „În gradina cu flori multe” s-a desfăşurat în perioada 21-23 noiembrie 2013 în sala de spectacole a Centrului de educaţie estetică „Tineretul Bucovinei” din Cernăuţi. Acestă ediţie a fost dedicată Zilei Naţionale a României. Organizat de Centrul Bucovinean de Artă pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Românesti din Cernăuţi, în parteneriat cu Centrul Cultural “Bucovina” din Suceava, concursul a reunit peste 50 de concurenţi din România, Ucraina şi Republica Moldova. Şcoala Populară de Arte din Cluj-Napoca a fost reprezentată de cursantele Alexandra Creţ, elevă în anul I, secţia cânt popular, clasa expertului Ana Strîmturean şi Lavinia Sînteonean, anul II, tot cânt popular, clasa expertului Claudiu Ciotleuş. Acţiunea a făcut parte din cadrul maifestării „Zilele Culturii Tradiţionale Române la Cernăuţi”, o sărbătoare de suflet a românilor din nordul Bucovinei, care a cuprins, pe lângă concursul de muzică populară simpozioane şi conferinţe cu invitaţi din România, Ucraina şi Republica Moldova.
„Este foarte important pentru mine acest premiu, este un inceput bun având în vedere că sunt doar în anul I. Premiul obţinut la Cernăuţi îmi dă curaj să merg mai departe pe acest drum al muzicii populare pentru că îmi place ceea ce fac. Ţin să îi mulţumesc profesoarei mele, doamnei Ana Strîmturean, pentru că m-a pregătit şi m-a îndemnat să particip.”, a declarat Alexandra Creţ.
„Trebuie să ai curaj, să crezi cu tărie în forţele tale şi să participi la astfel de competiţii, care te ajută să evoluezi.”, a spus Lavinia Sînteonean.
Tot la sfârşitul săptămânii trecute, la Filarmonica “Dinu Lipatti” din Satu-Mare s-a desfăşurat cea de-a VII-a ediţie a Festivalului-concurs “Muzica inimii mele”, eveniment organizat de Consiliul Judeţean şi Şcoala de Arte Satu Mare. La competiţie au participat 28 de concurenţi şi 6 formaţii din şapte judeţe. Şcoala Populară de Arte din Cluj-Napoca a reuşit să obţină la acest concurs trei premii. Astfel, la categoria solişti vocali, premiul al II-lea a fost câştigat de Florin Ciotlăuş, iar locul III de Claudiu Blaj. La formaţii, trupa Clussium, coodonată de Rareş Suciu a obţinut un premiu special.
„A fost o experienţă deosebită, nu mă aşteptam să obţin un premiu însă această reuşită mi-a dat încredere în mine şi în talentul meu şi îmi doresc să particip pe viitor şi la alte concursuri.”, a declarat Florin Ciotlăuş, după festivitatea de premiere.
„Participarea la acest concurs este un pas înainte şi o experienţă frumoasă. Este al doilea concurs la care particip şi primul premiu pe care îl obţin şi consider că este important pentru portofoliul meu.”, a mărturisit Claudiu Blaj.
Formaţia Clussium a fost înfiinţată în această toamnă, la începutul anului şcolar. „Premiul câştigat este un impuls şi o motivaţie pentru a continua acest proiect, nu a fost uşor însă cursanţii au demonstrat că se poate şi au toate calităţile.”, a precizat coordonatorul trupei, Rareş Suciu.
Fabrica De Cultură Cluj pregăteşte în continuare cursanţi care să reprezinte instituţia la alte concursuri din ţară sau străinătate în speranţa că rezultatele vor fi cel puţin la fel de bune.

Related posts

Leave a Comment