Jacqueria a fost o revoltă țărănească în nordul Franței în timpul verii anului 1358, în mijlocul Războiului de o sută de ani. Centrată în Valea Oisei, revolta a fost declanșată de greutățile războiului și de opresiunea nobililor. Numele provine de la termenul derogator al nobililor pentru țărani, „Jacques” sau „Jacques Bonhomme”. Răscoala a fost înăbușită cu brutalitate după două luni, iar „Jacquerie” a ajuns mai târziu să însemne orice revoltă țărănească.
După ce regele francez, Ioan al II-lea, a fost capturat în bătălia de la Poitiers în 1356, puterea a căzut în mâinile statelor generale divizate și a Delfinului (mai târziu Carol al V-lea). Alianța lor cu Carol al II-lea de Navarra a adâncit dezbinarea nobiliară și a deteriorat reputația nobilimii, care avea credibilitatea scăzută după eșecurile militare anterioare.
O lege nouă care îi obliga pe țărani să-și apere moșiile nobiliare a stârnit și mai multă indignare, mai ales că nobilii au fost acuzați pentru înfrângerile Franței. Resentimentul țărănesc a crescut pe fondul foametei, al războiului în desfășurare și al mercenarilor fără lege care devastau zona rurală, în timp ce absența unei guvernări puternice a alimentat neliniștea care a dus la revolta țaranilor.
Delfinul și Carol de Navarra au zdrobit revolta țăranilor
În 1358, tulburările larg răspândite au dus la răscoale țărănești sângeroase în nordul Franței, începând din St. Leu, lângă râul Oise. Țăranii, supărați de eșecurile nobililor, au lansat atacuri brutale asupra moșiilor nobiliare, mânați de resentimente și de credința că nobilimea l-a trădat pe rege.
Cronicarii precum Jean le Bel și Froissart au descris violența îngrozitoare, în timp ce Jean de Venette a oferit o viziune mai empatică. Revolta țăranilor a fost susținută de subclasele urbane și de unii lideri locali. Haosul a reflectat o instabilitate mai amplă – conducerea slabă, mercenarii scăpați de sub control și intrigile politice. Delfinul și-a asigurat controlul doar după ce Parisul s-a predat după asasinarea liderului Stărilor Generale, Etienne Marcel.
Revolta a fost zdrobită de nobilii francezi conduși de Delfin și Carol de Navarra. La 10 iunie 1358, liderul rebeliunii, Guillaume Cale, a fost ademenit la discuții de armistițiu, capturat, torturat și executat. Fără lider, armata țărănească a fost învinsă în bătălia de la Mello, iar nobilii au lansat o campanie brutală în Beauvais, unde au fost uciși mii de țărani.
După revoltă, aristocrații s-au temut de viitoare evenimente asemănătoare
La Meaux, pe 9 iunie, s-au alăturat revoltei aproximativ 800 de plebei parizieni, conduși de Etienne Marcel. Întâmpinați de orășeni, aceștia nu au reușit să spargă apărarea cetății din apropiere. Căpitanii nobili Gaston de Foix și Jean de Grailly au sosit cu lăncieri, care au împrăștiat rebelii. Nobilii au ars suburbia, au spânzurat liderii orașului, au jefuit orașul Meaux și l-au incendiat timp de două săptămâni înainte de a devasta zona rurală din jur și a masacra țăranii.
Represaliile au continuat în iulie și august, în timp ce cavalerii din Hainaut, Flandra și Brabant s-au alăturat măcelului. În timp ce relatarea lui Jean Froissart este părtinitoare, scrisoarea de amnistie a regentului sugerează că revolta a început ca o apărare spontană împotriva englezilor înainte de a se întoarce împotriva nobililor.
Jacqueria a lăsat o teamă de durată în rândul aristocrației. În 1872, Louis Raymond de Vericour a remarcat că termenul evoca încă imagini ale unei revolte sălbatice și nedrepte, iar orice tulburare în rândul claselor inferioare a fost rapid etichetată drept jacquerie de către elită franceză.
Foto: Înfrângerea revoltei țărănești la Meaux din 9 iunie 1358.
CITEȘTE ȘI:
