Marele Salt (1958–1962) a fost o campanie condusă de Mao Zedong pentru industrializarea rapidă a Chinei prin crearea comunelor populare. Aceasta a dus la o foamete masivă între anii 1959 și 1961, care a provocat aproximativ 15 până la 55 de milioane de morți, fiind una dintre cele mai mortale perioade de foamete din istorie.
Marele Salt Înainte a avut ca scop creșterea rapidă a producției industriale și agricole a Chinei prin mobilizare în masă și colectivizare, căutând să depășească deficitul de resurse și să reducă decalajul pe care țara îl avea față de națiunile dezvoltate.
Mao Zedong a sperat să construiască un stat socialist într-un termen de 15 ani. Campania sa a centralizat forța de muncă rurală în comune populare, fapt care a perturbat agricultura tradițională și a redus productivitatea. Reformele funciare și cooperativele agricole au precedat campania, dar au avut rezultate mixte. Tensiunile sino-sovietice în creștere l-au determinat pe Mao să promoveze autosuficiența tehnologică, izolând și mai mult China în această perioadă.
Înainte de anul 1949, țăranii chinezi făceau agricultură independent și urmau obiceiurile tradiționale. Pentru a finanța industrializarea, Mao a urmărit să controleze agricultura prin colectivizare, formând treptat echipe de ajutor reciproc, cooperative și, în final, comune de stat până în 1958. Proprietatea privată asupra terenurilor a fost abolită, iar producția de cereale a fost direcționată către alimentarea orașelor și îndeplinirea acordurilor comerciale.
Marea mobilizare a Chinei: Între dezvoltare și deziluzie
Statul revendica aproximativ 30% din recolte prin impozitare și achiziții obligatorii, provocând penurie de alimente. Reformele sociale au interzis practicile religioase, au îmbunătățit educația și drepturile femeilor și au introdus pașapoarte interne (hukou). Deși colectivizarea timpurie a adus unele creșteri ale producției, excesele de putere ale statului au dus la insecuritate alimentară și la dezbateri interne în Partid.
În Noua China timpurie, lipsa de experiență fiscală a dus la practica utilizării excedentelor bugetare din anul precedent pentru finanțarea cheltuielilor curente. Acest lucru a cauzat bugete umflate și, până în 1953, un „mic avans nesăbuit” în timpul Primului Plan Cincinal, ceea ce a dus la un dezechilibru între producție și cerere. În ciuda avertismentelor consilierilor sovietici, politica a continuat până când opoziția unor lideri precum Li Xiannian a dus la abolirea sa.
Cu toate acestea, în 1956, a avut loc un alt avans nesăbuit din cauza cheltuielilor excesive pentru construcții, salarii și împrumuturi agricole, determinând o mișcare de combatere a impetuozității economice. În ciuda eșecurilor, succesul Primului Plan Cincinal a sporit încrederea, iar în 1958 „Linia Generală pentru Construcția Socialistă” a promovat o dezvoltare mai rapidă și mai ambițioasă – reînviind politici riscante și reducând la tăcere criticii ca oponenți ai luptei de clasă.
Pentru a aborda penuria de alimente și subdezvoltarea industrială, guvernul chinez a folosit mobilizarea masivă a forței de muncă în locul investițiilor de capital, în special în timpul Marelui Salt (1958–1961).
Inspirat de obiectivele sovietice, Mao a lansat un plan ambițios de a recupera decalajul față de Regatul Unit în 15 ani prin industrializarea rurală și proiecte masive precum lucrările la rețelele hidrografice și comunele. Unele proiecte de infrastructură au avut valoare pe termen lung, dar multe au fost grăbite și au provocat ineficiențe.
Eșecul colectivizării și consecințele sale tragice în China lui Mao
Colectivizarea a înlocuit agricultura privată, a introdus bucătării comunale și a vizat autosuficiența. Cu toate acestea, a scăzut productivitatea, iar recoltele supraestimate – din cauza vremii favorabile și a raportărilor exagerate – au dus la cote de stat mai mari, lăsând țăranii fără suficientă hrană și provocând foamete la scară largă.
La Conferința Lushan din 1959, mareșalul Peng Dehuai a criticat politicile, dar a fost epurat, declanșând „Lupta împotriva deviației de dreapta” și reducând și mai mult la tăcere disidența. Marele Salt s-a bazat mai mult pe ideologie decât pe planificarea tehnică, provocând dezastre economice și umane în ciuda entuziasmului inițial.
În timpul Marelui Salt, Mao Zedong a implementat reforme agricole radicale bazate pe diverse teorii sovietice eronate, în special cele ale lui Trofim Lișenko. Inovații precum culturile scurte, aratul în adâncime și concentrarea eforturilor pe parcele selectate au eșuat dezastruos, reducând randamentele la jumătate în regiuni precum Anhui. Oficialii locali, sub presiune politică, au exagerat producția de cereale, determinând statul să rechiziționeze cantități nesustenabile și lăsându-i pe țărani să moară de foame.
Sistemul comunal a abolit utilizarea privată a terenurilor, fapt care a dus la o foamete pe scară largă. Viața tradițională a satelor a fost desființată, iar sesiunile publice de violențe, tortură și muncă forțată au intensificat suferința oamenilor.
Consecințele foametei din timpul „Marelui Salt” al Chinei
Aproximativ 7% din decesele cauzate de foamete s-au datorat violenței. În ciuda vremii favorabile din 1958, forța de muncă a fost deviată către producția de oțel, iar recoltele au putrezit. Mao a continuat să promoveze exporturile de cereale pentru a menține imaginea Chinei, chiar respingând ajutorul extern.
Provinciile cele mai afectate, cum ar fi Sichuan, Anhui și Henan, au suferit o foamete extremă, cu rapoarte de canibalism. Ajutorul a început în 1961, odată cu inversarea politicilor, oprirea exporturilor și reluarea importurilor de alimente, în special în orașele de coastă.
Estimările privind decesele cauzate de foametea cauzată de Marele Salt variază între 15 și 55 de milioane, 30 de milioane fiind adesea menționate – ceea ce o face cea mai mortală foamete din istoria Chinei și a lumii. Dezastrul a inversat scăderile anterioare ale mortalității, a provocat o scădere rară a populației în 1960–61 și a lovit cel mai puternic zonele rurale.
Impactul pe termen lung a inclus perturbări sociale și economice masive. Educația rurală a scăzut, iar deși femeile au fost mobilizate pentru muncă, progresele au fost de scurtă durată. Catastrofa a forțat China să abandoneze politicile radicale și să adopte reforme economice mai pragmatice în anii următori.
Foto: Funcționari guvernamentali chinezi trimiși în mediul rural, 1957.
CITEȘTE ȘI:
Cea mai dezastruoasă perioadă a comunismului românesc
Ce a provocat revolta boxerilor din China la sfârșitul secolului al XIX-lea
