Bătălia de la Termopile din anul 480 î.e.n., a fost un conflict cheie în timpul celei de-a doua invazii persane a Greciei. Forțele persane sle lui Xerxes I s-au confruntat cu o mică alianță greacă condusă de regele Leonidas I al Spartei. În ciuda faptului că erau cu mult depășiți numeric, grecii i-au blocat pe perși timp de trei zile într-un trecătoare îngust de munte, devenind un simbol al curajului și rezistenței.
Scrierile lui Herodot au fost principala sursă pentru războaiele greco-persane, cu relatări suplimentare ale lui Diodor Siculus, care l-a urmat pe Efor, și alți istorici precum Plutarh și Eschil. Descoperirile arheologice, precum Coloana Șarpelui, au susținut unele detalii ale istoricilor antici.
Studiile moderne, în special ale lui George B. Grundy, au opinii rafinate asupra geografiei bătăliei. În special pentru Termopile, narațiunea detaliată a lui Herodot este crucială, în timp ce Simonide și alte surse ulterioare precum Ctesias și Diodor oferă relatări mai puțin sigure.
Statele Atena și Eretria au susținut revolta ionică eșuată (499–494 î.e.n.) împotriva Imperiului Persan, fapt care l-a determinat pe Darius I să se răzbune și să-i pedepsească. În calitate de uzurpator care se ocupa de revoltele interne, Darius a văzut acest lucru ca o șansă de a extinde controlul persan în Grecia. În 492 î.e.n., generalul său, Mardonius, a condus o campanie care a reafirmat controlul persan asupra Traciei și a făcut din Macedonia un stat client.
În 491, Darius I a cerut supunerea orașelor-stat grecești prin daruri de „pământ și apă”. Cele mai multe s-au conformat, dar Atena și Sparta au refuzat oferta. Atena a executat trimișii persani, în timp ce Sparta i-a aruncat într-o fântână, declarând efectiv război. În 490 î.e.n., Darius a trimis o armată care a învins Eretria și a debarcat la Maraton, unde atenienii au câștigat o victorie decisivă.
Xerxes I și invazia greacă
În continuare, împăratul Darius a început să pregătească o invazie masivă, dar planurile sale au fost oprite de o revoltă în Egipt. A murit în 486 î.e.n., iar fiul său Xerxes I a preluat tronul. Xerxes a zdrobit revolta și a lansat o invazie a Greciei la scară largă, construind poduri de pontoane peste Hellespont (strâmtoarea Dardanele) și un canal prin Muntele Athos. Până în 480 î.e.n., armata sa uriașă și-a început marșul în Europa, determinând multe orașe grecești să se predea.
Pe la mijlocul anilor 480 î.e.n., Atena, ghidată de Temistocle, a început să se pregătească de război cu Persia prin construirea unei flote mari de trireme. Lipsiți de forță de muncă suficientă, atenienii au căutat sprijin de la alte orașe-stat grecești. În 481 î.e.n., un congres de la Corint a format o alianță defensivă, care a unit orașe tradițional rivale.
Un plan inițial de blocare a perșilor din Valea Tempe a eșuat din cauza amenințării de flancare. Temistocle a propus apoi apărarea pasului îngust de la Termopile și blocarea marinei persane la Artemisium. A fost adoptată această dublă strategie, în timp ce Atena se pregătea pentru evacuare în caz de înfrângere.
În august, cercetașii au adus veștile despre avansarea armatei persane. Spartanii aveau în desfășurare festivaluri religioase (Carneia și Jocurile Olimpice) și nu și-au putut mobiliza întreaga armată. Cu toate acestea, datorită unei urgențe, regele Leonidas I a condus o forță de 300 de gărzi de corp regale, Hippeis, cu scopul de a bloca trecerea de la Termopile și de a reuni alte forțe grecești suplimentare în așteptarea întăririlor.
Armata perșilor era între 120.000 și 300.000 de oameni
Înainte de bătălia de la Termopile, spartanii au consultat Oracolul de la Delfi, care a a avut o profeție din două opțiuni, fie Sparta va cădea, fie un rege spartan va trebui să moară. Acceptându-și soarta, regele Leonidas a condus o forță de 7.000 de greci, inclusiv 300 de spartani pentru apărarea trecătorii înguste de la Termopile. El a fortificat „poarta de mijloc” și a plasat 1.000 de soldați din Phocis pe înălțimile din apropiere pentru a se apăra de o rută de flancare.
Pe măsură ce armata masivă a lui Xerxes s-a apropiat, unii aliați greci au propus să se retragă, dar Leonidas s-a hotărât să mențină poziția. Când i s-a oferit recompense mari pentru capitulare, Leonidas a refuzat oferta, iar după patru zile de așteptare, Xerxes și-a lansat atacul.
Herodot a susținut că forța de invazie a lui Xerxes era de peste 2,6 milioane, alte surse antice au sugerat cifre mai mari. Istoricii moderni, însă, estimează o cifră mult mai mică, mai realistă – între 120.000 și 300.000 – estimată pe baza capacităților de logistică și aprovizionare.
Numărul exact al trupelor persane de la Thermopile rămâne incert, deoarece nu este clar dacă Xerxes și-a adus întreaga armată sau a lăsat garnizoane în urmă. Oricum, armata sa a fost copleșitor de mare pentru asigurarea victoriei.
Sin punct de vedere strategic, apărarea trecătorii de la Termopile le-a permis grecilor să neutralizeze avantajul numeric al perșilor prin spațiul îngust, ideal pentru formația tip falangă a hopliților. Terenul a limitat utilizarea cavaleriei și a îngreunat atacurile persane. Perșii, trebuiau să avanseze din cauza constrângerilor legate de aprovizionare.
Rezistența spartanilor la Termopile
Terenul accidentat al câmpului de luptă – cu izvoare termale, mlaștini, dealuri abrupte și porți înguste – a favorizat apărarea. În 480 î.e.n., trecătoarea avea doar 100 de metri lățime și era mărginită de mare, făcând-o un punct de sufocare natural încă recunoscut în istoria militară.
Xerxes a atacat cu 5.000 de arcași și apoi cu 10.000 de mezi și cissieni, dar eforturile lor au eșuat împotriva falangei într-un spațiu îngust. Unitățile persane de elită au fost, de asemenea, respinse de tacticile grecești disciplinate, inclusiv de retrageri simulate.
În prima zi au murit doar câțiva greci în timp ce pierderile inamicilor au fost mari. Perșii nu au reușit să pătrundă din nou, dar mai târziu, un trădător grec, Efialtes, a dezvăluit o potecă de munte care a permis perșilor să-i flancheze pe greci.
În zorii zilei a treia, grecii au aflat că sunt înconjurați. Leonidas a eliberat majoritatea trupelor pentru a le salva, dar 300 de spartani, 700 de tespieni și alții au rămas în bătălie și au luptat cu înverșunare, nimicind mulți perși, inclusiv pe frații lui Xerxes.
Importanța bătăliei de la Termopile
În cele din urmă, copleșiți, grecii au avut o ultimă rezistență pe un deal și au fost uciși de săgeți. Armata persană a reușit să treacă de Termopile, dar cu pierderi foarte mari (până la 20.000 de morți) iar sacrificiul ariergardei grecești a devenit legendar.
După bătălia de la Termopile, grecii și-au îngropat morții, iar rămășițele lui Leonidas au fost ulterior returnate în Sparta cu onoruri depline. Deși opoziția greacă a întârziat avansul persan pentru scurt timp, nu a reușit și a fost înfrântă. Armata persană a continuat să jefuiască Atena după ce a ars Plataea și Thespiae.
Cu toate acestea, marina greacă s-a regrupat și a obținut o victorie crucială în bătălia de la Salamina, forțându-l pe Xerxes să se retragă. Un an mai târziu, forțele grecilor au învins decisiv armata persană rămasă la Plataea și le-au distrus flota la Mycale, punând astfel capăt invaziei.
Deși lupta de la Termopile s-a încheiat cu o înfrângere tactică, aceasta a devenit legendară pentru eroismul ariergardei grecești cu mult depășită numeric. A simbolizat lupta oamenilor liberi împotriva tiraniei și a arătat eficacitatea disciplinei, antrenamentului și importanța terenului. Impactul său cultural a depășit cu mult semnificația sa militară, inspirând generații ca simbol al curajului și al sacrificiului.
Foto: Spartanii aruncă trimișii perși într-o fântână, M. A. Barth, Augsbourg, 1832.
CITEȘTE ȘI:
