Hieroglifele egiptene antice au fost sistemul formal de scriere în Egiptul Antic, care combina elemente ideografice, logografice, silabice și alfabetice cu peste 1.000 de caractere. Folosite în principal pentru texte religioase, acestea au dat naștere unor scrieri ulterioare precum hieratica, demotica și proto-sinaitica. Hieroglifele sunt strămoșul suprem al alfabetului fenician, din care descind majoritatea sistemelor de scriere moderne – inclusiv latina, chirilica, araba și brahmica.
Cuvântul hieroglif provine din greaca veche hieroglyphikos, care înseamnă „sculptură sacră”. Încă din perioada ptolemeică, hieroglifele erau numite hieroglyphika grammata („litere sacre gravate”), amintind de termenul egiptean mdw.w-nṯr („cuvinte ale zeilor”).
Hieroglifele au evoluat probabil din arta preliterară a Egiptului, semnele timpurii datau din jurul anilor 3400–3200 î.e.n. Prima propoziție completă în hieroglife datează din a doua dinastie (secolele XXVIII–XXVII î.e.n.). Deși unii cercetători sugerează influența cuneiformei sumeriene, dovezile susțin o dezvoltare egipteană independentă, deoarece semnele și temele reflectă flora, fauna și cultura nativă.
Hieroglifele includ glife fonetice (asemănătoare unui alfabet), logografe (reprezentând morfeme) și determinative (clarificând sensul). De-a lungul timpului, au apărut scrieri simplificate precum hieratica și demotica pentru uz practic, în special pe papirus, în timp ce hieroglifele au rămas pentru scrierea formală și monumentală.
Declinul cunoașterii hieroglifelor în Antichitate și Evul Mediu
În timpul dominației persane, ptolemeice și romane, hieroglifele au persistat, dar treptat au ieșit din uz. Neînțelegerile greco-romane au dus la convingerea că hieroglifele aveau un sens mistic sau alegoric. Până în secolul al IV-lea e.n., cunoștințele despre scriere aproape au dispărut. Ultima inscripție hieroglifică cunoscută datează din anul 394 e.n. la Philae. O oarecare înțelegere a supraviețuit în Hieroglyphica lui Horapollo, iar câteva semne demotice au fost ulterior integrate în scrierea coptă.
În perioada medievală, cunoștințele despre hieroglife erau deja pierdute. Primele încercări de descifrare ale unor personalități precum Dhul-Nun al-Misri și Ibn Wahshiyya au eșuat din cauza credinței eronate că hieroglifele reprezentau idei mai degrabă decât sunete. Athanasius Kircher a propus ulterior interpretări fonetice, influențat de cunoștințele sale de coptă, dar totuși considera hieroglifele ca fiind mistice.
Adevărata revelație a venit în 1799 odată cu descoperirea Pietrei Rosetta, care conținea același text scris în alfabetul grecesc, demotic și hieroglific. Savanți precum Thomas Young și Jean-François Champollion au reușit în cele din urmă să descifreze sistemul până în anii 1820. Champollion a arătat că hieroglifele erau un amestec complex de elemente figurative, simbolice și fonetice.
Particularitățile ortografice și resursele lingvistice ale limbii egiptene
Ortografia egipteană era foarte flexibilă, cu multiple variante acceptabile pentru majoritatea cuvintelor. Printre caracteristicile comune se numărau: Redundanțele și omisiunile semnelor, substituțiile între grafeme (fără „greșeli” clare), erori de desen, în special în alfabetele cursive, cum ar fi hieratica și demotica, Variații în timp – ortografia s-a schimbat de-a lungul perioadelor (de exemplu, Regatul Vechi și Regatul Nou).
Utilizarea ortografiilor arhaice în textele ulterioare era normală, savanții moderni folosesc sisteme precum „Lista de semne a lui Gardiner și Manuel de Codage” pentru a standardiza și interpreta transliterările hieroglifice.
Întregul corpus al limbii egiptene antice însumează aproximativ 5 milioane de cuvinte, sau 10 milioane dacă se iau în considerare duplicatele. Cel mai cuprinzător dicționar, Worterbuch der agyptischen Sprache, include 1,5–1,7 milioane de cuvinte.
Surse:
- Siteul Muzeului Britanic – pagina despre piatra de la Rosetta.
- Richard Parkinson – Descifrarea codurilor: Piatra Rosetta și descifrarea hierogrifelor.
Foto: Ilustrație din Tabula Aegyptiaca hieroglyphicis exornata, publicată în Acta Eruditorum, 1714.
Citește și:
Expediția științifică a lui Napoleon în Egipt
