La începutul secolului precedent, România a înregistrat progrese semnificative, în special în industrie și urbanizare, deși a pornit de la o bază modestă. În timp ce elita a atins un nivel occidental de dezvoltare culturală, populația generală a rămas în urmă la alfabetizare și modernitate.
În prima jumătate a secolului al XX-lea, România a făcut progrese mari într-un timp relativ scurt. Totuși, progresul a început de la un nivel modest și mai avea un drum lung de parcurs până să ajungă din urmă Occidentul. Industria s-a dezvoltat, iar ca rezultat, a crescut și populația urbană. Clasa superioară a populației a început să conteze mai mult decât vechea aristocrație latifundiară.
Profilul țării a rămas în mare parte la fel, în anul 1930 abia 20 la sută dintre români locuiau în orașe. Elita societății era la nivelul occidentului; fiindcă perioada interbelică a cunoscut o efervescență culturală remarcabilă. Cu toate acestea, nivelul general de cultură era mult mai scăzut decât în Occident; în 1930, doar 57 la sută dintre români știau să citească (comparativ cu 60,3 la sută în Bulgaria, 84,8 la sută în Ungaria și 92,6 la sută în Cehoslovacia).
Majoritatea celor care erau analfabeți aparțineau generației mai vechi, a fost un progres din 1910-1912, când doar 39,3% dintre români știau să citească. 85,1% dintre cei care știau să citească nu aveau mai mult de învăţământul primar, doar 8,6 la sută au absolvit liceul şi doar 1,6% au studiat la universități sau instituții similare (bărbații fiind de patru ori mai numeroși decât femeile din această ultimă categorie).
Dintre țările europene, România avea cea mai mare rată a mortalității infantile
Comportamentul demografic al populației a fost și el extrem de tradițional: atât ratele natalității, cât și cele ale mortalității au fost cele mai ridicate din Europa, si in plus Romania deținea un trist record european, ca țara cu cea mai mare rată a mortalității infantile (un alt simptom al condiţiilor de viaţă precare şi educaţiei inadecvate în dreptul majorității populaţiei).
Anii 1930 au fost marcați de o modernizare în ritm susţinut, dar a fost o perioadă prea scurtă pentru ca lucrurile să se schimbe radical. România ar fi avut nevoie de încă două generații ca să se alinieze cu Occidentul, nu doar la nivelul elitei, dar și la nivelul întregii societăţi.
O altă caracteristică a perioadei a fost ascensiunea naționalismului, în special orientarea lui într-o direcţie din ce în ce mai autohtonă. Naționalismul secolului al XIX-lea a fost combinat cu europenismul și cu o admirație pentru Occident în general.
România a vrut să demonstreze că este o țară europeană, de aceea a pus accentul pe originile sale latine și pe rolul românilor în apărarea civilizației europene din Evul Mediu. După 1900, România, fără să își abandoneze această orientare, a început să pună și mai mare accent pe valorile specific româneşti. Mai mulți factori au contribuit la această schimbare.
A fost, în primul rând, o reacție la „abuzul” de influență străină din secolul precedent. Elita nu mai era limitată la o mână de indivizi educați în Occident; s-a extins, a căpătat inevitabil un caracter mai românesc, mai ales ca mulți intelectuali proveneau din mediul rural. Confruntarea cu minorităţile de după 1918 a accentuat manifestările naționaliste. În cele din urmă, atmosfera în cea mai mare parte a Europei era asemănătoare: o epocă a naționalismului, a delimitării clare între „noi” și „ceilalți”.
Partidul Legionar a fost popular în rândul tinerilor intelectuali la începutul secolului trecut
Naționalismul împins la extrem a constituit baza ideologică a tendințelor naţional-extremiste, care s-a înmulțit în anii 1930 și mai ales ale Mișcarii legionare. Legionarii (cunoscuți și sub numele de Garda de Fier) au îmbrățișat o formă mistică naționalistă combinată cu ortodoxia. Visul lor de a trăi într-o Românie „pură” a condus inevitabil la violența, totalitarismul și ostilitatea față de „ceilalți” (în special faţă de evrei).
Începând ca o adevărată religie a renașterii naționale al cărui proiect ideal, dar obscur și utopic, i-a atras pe unii dintre cei mai remarcabili tineri intelectuali ai perioadei (printre ei Mircea Eliade și Emil Cioran), da la scurt timp după aceea, mișcarea legionară s-a încheiat în teroare şi cu vărsare de sânge.
Foto: Prim-ministrul Ion Antonescu și vice-prim-ministrul Horia Sima în uniforme legionare la comemorarea lui Corneliu Zelea Codreanu, 1940.
CITEȘTE ȘI:
