Crăciun sârbesc cu cesniţa în Banatul Montan VIDEO

Credincioşii pravoslavnici, adică cei ce ţin sărbătorile pe stilul vechi, sărbătoresc timp de 3 zile Crăciunul. Conform tradiţiei, în ajunul Crăciunului Sârbesc, la biserică a fost adus şi aprins ,,baniakul’’ adică, o buturugă de stejar care simbolizează credinţa în mai mulţi zei vechi cum ar fi zeul soarelui şi cel al focului, dar şi căldura pentru Pruncul Sfânt Isus, informează portalul www.infocs.ro.
În aceste zile, creştinii pravoslavnici se salută cu ,,Christos s-a născut’’ iar ceilalţi răspund ,,Adevărat s-a născut’’. În fiecare gospodărie se fac bucate alese, dar din nici una nu lipseşte tradiţionala cesniţa- prăjitură din foi de aluat fraged cu multă nucă şi în care se ascunde o monedă. Cel ce va găsi bănuţul, se spune că va fi fericit tot anul.
Baniakul- buturuga de stejar, obligatoriu se taie din pădure înainte de răsăritul soarelui în ziua de ajun şi este adus la biserică de un bărbat- cel mai bătrân din comunitate, loc în care preotul îl sfinţeşte. Seara, lemnul este aprins iar credincioşii prezenţi aşteaptă naşterea lui Iisus cântând şi cu păhărele de ţuică fiartă în mână după care fiecare duce acasă o mână de fân şi o crenguţă de stejar sfinţită pe care o pune la icoană.

Related posts

Leave a Comment