Conducerea Universității Babeș-Bolyai (UBB) afirmă, prin intermediul unui comunicat de presă, faptul că noua lege a educației naționale a început să își facă simțite efectele nocive. Reprezentanții conducerii universității clujene spun că, din acest an, numărul doctoranzilor din România va scădea dramatic, ca urmare a aplicării acestei legi.Astfel, noua lege mai permite organizarea doar a doctoratului cu frecvență. Și asta în condițiile în care 63,28 la sută dintre doctoranzii UBB sunt la forma de studiu fără frecvență, iar în alte țări, media doctoranzilor la studii fără frecvență este 64,80 la sută. Un alt impediment, potrivit conducerii universității clujene, este reprezentat de faptul că profesorii mai în vârstă de 70 de ani nu vor mai putea primi doctoranzi. Acest lucru va duce la scăderea drastică a numărului de cadre didactice care au dreptul de a conduce doctorate. O altă nemulțumire a reprezentanților universității clujene este legată de timpul pea scurt, până în 2014, până când conducătorii de doctorat trebuie să treacă la formula în care fiecare poate avea cel mult opt doctoranzi.
Related posts
-
Când își reia activitatea Primăria Cluj-Napoca în 2026
Luni, 12 ianuarie 2026 se vor deschide ghişeele de relații cu publicul pentru încasarea impozitelor/taxelor locale, ratelor,... -
SportinCluj: Victorie dramatică a U-BT Cluj împotriva Slask Wroclaw
Campioana României la baschet masculin, U-BT Cluj, a obținut o victorie dramatică pe teren propriu împotriva... -
Brandul Nobila Casa mizează pe expansiune internațională în 2026
Unul dintre cele mai cunoscute branduri din România vizează o dezvoltare la nivel internațional în 2026....
