CFR Cluj rămâne fără victorie în faţa celor de la Steaua Bucureşti din 2005 încoace şi după meciul disputat duminică seară în Gruia. Bucureştenii s-au impus cu 1-0, la capătul unei partide în care au jucat mai bine de o repriză cu un om în plus.Singurul gol al meciului a fost reuşit de Cristi Tănase, în minutul 15, atunci când acesta a profitat de o apărare clujeană visătoare şi a trimis mingea peste Felgueiras. Oaspeţii au trecut pe lângă 2-0 imediat, prin Chipciu, dar au primit o mână nesperată de ajutor pe finalul primei reprize, atunci când Negruţ a văzut direct „roşu” după o intrare dură la portarul Arlauskis. În a doua parte a meciului steliştii s-au mulţumit doar să ţină de minge, iar ocaziile importante au aparţinut clujenilor. Gregory Tade a ajuns târziu la o minge în faţa porţii, în timp ce Florin Costea a tras pe deasupra ei, astfel că ardelenii au ratat şansa măcar a unui rezultat de egalitate care să mai spele din amărăciunea lăsată după eliminarea din Europa League. CFR Cluj rămâne cu o singură victorie împotriva Stelei de la revenirea în Liga I, un 1-0 reuşit în 2005, atunci când antrenor era Dorinel Munteanu.
Related posts
-
ONG-urile clujene se implică în ecologizarea pădurilor din Cluj
Mai multe organizații neguvernamentale au anunțat acțiuni de ecologizare a pădurilor din jurul Clujului. Așa ar... -
Analiză: Cum ar putea genera industria turismului 10 la sută din PIB-ul României
Agenții economici din industria HoReCa cer autorităților să ofere acestui sector mai multă stabilitate fiscală și... -
Biserica Greco-Catolică din România, mai vizibilă la nivel global: PF Claudiu Lucian Pop, numit la Vatican
Papa Leon al XIV-lea l-a numit membru al Dicasterului pentru Bisericile Orientale pe Preafericitul Claudiu-Lucian Pop,...
