Unul dintre greavii de Vingard, Johann Gereb, a decis, în anul 1430, să vândă cetatea – biserică de la Câlnic comunității săsești. Astfel, sașii de la Câlnic au decis să extindă și să adapteze fortificația în așa fel încât să reziste noilor arme de foc. Ei au construit o a doua incintă de zid, cu înălțimea de doar trei metri, de formă ovală, care avea și un turn-bastion. În incinta interioară, localnicii au construit un sistem de cămări, lipite de zidul de apărare, unde erau păstrate alimentele familiilor din comunitate. În timpul asediilor, în aceste cămări puteau să se adăpostească și membrii familiilor localnicilor sași, în timp ce bărbații serveau la metereze. Un amănunt interesant este faptul că această cetate nu a fost ridicată pe o colină, ci pe malul pârâului Câlnic. Cetatea a rămas în picioare până acum și a fost restaurată în anii 1960, iar în anii 1990 a fost înscrisă pe lista UNESCO.
