Organizatorii Festivalului Internaţional de Film Transilvania au pregătit o ediţie diferită de cele din anii trecuţi. TIFF 2017 oferă publicului o selecţie importantă de comedii, însă propune şi descoperirea unor cinematografii mai puţin cunoscute, dar care produc pelicule originale şi de mare valoare. Printre aceste cinematografii se numără cea din Slovenia, spune directorul artistic al festivalului clujean, Mihai Chirilov.
De asemenea, în acest an, spectatorii festivalului de film de la Cluj vor putea vedea şi filme sovietice de o calitate foarte bună, realizate de o cineastă de origine română, mai spune Mihai Chirilov. Kira Muratova s-a născut în 1934, la Soroca. Mama sa era evreică, iar tatăl său rus. Amândoi erau militanţi comunişti. Tatăl Kirei Muratova s-a alăturat partizanilor bolşevici şi a murit în Cel de-al Doilea Război Mondial.
Kira Muratova a copilărit la Bucureşti, unde mama sa lucra ca medic ginecolog. În anul 1959, ea absolvit Institutul de Cinematografie Gherasimov din Moscova şi apoi a primit un post de regizor la Studioul de Film Odesa. A lucrat o perioadă şi la Leningrad. Filmele Kirei Muratova au adus-o în conflict cu cenzura sovietică. Cenzorii considerau filmele sale prea avangardiste. De aceea, primele premii i-au fost acordate abia în perioada perestroikăi. Kira Muratova a continuat să producă filme şi după destrămarea URSS, în Ucraina. Însă toate filmele sale sunt produse în limba rusă.