De Horia Nasra
„Trădător, aventurier, oportunist, iresponsabil – iată doar câteva dintre epitetele folosite frecvent pentru a descrie comportamentul politic al lui Churchill. Întâmpinat cu mefiență în cea mai mare parte a carierei, el nu a reușit să corespundă nici unuia din tiparele existente”…A trecut ceva timp de când nu am mai scris o recenzie. Și se pare ca va mai trece. În schimb, îmi permit să vă fac o recomandare. Este vorba despre o lucrare pe care tocmai am terminat-o de lecturat… Churchill, o viață de rebel. Și este o biografie, perfect articulată, a unui personaj exponențial pentru viața politică britanică în prima jumătate a secolului XX. Autorul lucrării, Norman Rose, profesor de Relații Internaționale al Universității Ebraice din Ierusalim, abordează critic viața marelui om politic britanic, reușind să-l demitizeze, pentru a oferi imaginea unui personaj cu defecte și calități, puternic dar și extrem de vulnerabil. Surprinde minuțiozitatea cercetării și bogăția surselor invocate de autor, toate acestea contribuind la conturarea unui tablou extrem de cuprinzator, ce are în prim plan cele nouă decenii de viață ale personajului principal. Pe lângă imaginea lui Churchill, Rose zugrăvește și scena politică britanică, într-o perioadă de mari transformări… din plină epocă victoriană și până în dureroasa perioada (pentru britanici) a decolonizării.
Din lucrarea recomandată, tradusă de Radu Paraschivescu, îmi permit să vă ofer un scurt fragment:
“Trădător, aventurier, oportunist, iresponsabil – iată doar câteva dintre epitetele folosite frecvent pentru a descrie comportamentul politic al lui Churchill. Întâmpinat cu mefiență în cea mai mare parte a carierei, el nu a reușit să corespundă nici unuia din tiparele existente. Aparatele de partid nu i-au spus niciodată mare lucru. A fost pe rând conservator, liberal, independent, conservator pentru a doua oară, opozant și în cele din urmă, aproape ca o fatalitate, a devenit lider al Partidului Conservator, având de jucat un rol care a echivalat cu o povară extrem de grea. Deși îi făcea efectiv plăcere să își demoleze adversarii politici, a tânjit în permanență după coaliții naționale, fascinate în permanență de posibilitățile care se deschideau în fața lor. Și-a obținut măreția conducând tocmai o asemenea coalițăreția conducând tocmai o asemenea coaliție și confirmându-și imaginea de om de stat care trecuse dincolo de limitele simplului politician. Când a revenit la putere în 1951, și-a propus să destrame vechile rivalități politice, propovăduind unitatea națională și având de gând să dea timp programului aplicat de laburiști “să-și arate roadele”. Descendent al clasei conducătoare engleze, a contribuit la subminarea bazei sale tradiționale de guvernare, ceea ce a reprezentat unul dintre atât de muletele paradoxuri ale vieții lui.
Dacă Churchill nu s-a încadrat cu exactitate în imaginea stereotipă a austerului patriarch Victorian, există anumite aspect ale comportamentului său care au intersectat această imagine. Patrician prin naștere, concepții și atitudine, Churchill se purta într-un fel care îi facea pe cei din jur să-și subordoneze dorințele capriciilor sale. Iar asta nu i s-a părut defel ceva ciudat; era pur și simplu ordinea firească a lucrurilor, iar eul său hiperdezvoltat nu permitea altceva. Putea să fie mojic cu servitorii, brutal cu prietenii, nepoliticos cu colegii. Pe măsură ce s-a maturizat, și-a ascuțit idiosincrasiile, proiectându-se la dimensiunea unui personaj pe care nu numai că trebuia să-l iei în seamă, dar pe care nu-l mai puteai uita. Familia s-a obișnuit cu toanele lui, atât soția lui, Clementine, extrem de încercată de-a lungul anilor, cât și copiii, cu excepția lui Mary, părând conectați în permanență la o sursă de înaltă tensiune. Însă aceste lucruri nu trebuie să ascundă faptul că știa să fie un soț și un tată iubitor și devotat. Atâta doar că și în relațiile personale, ca de altfel și în cele politice, el era cel care dicta condițiile.
Ori de câte ori ofensa pe cineva, Churchill avea un al șaselea simț care îl avertiza că sărise calul. Un zâmbet cuceritor, câteva cuvinte bine țintite sau un gest mișcător și răul era reparat, iar partea vătămată era în acest fel îmbunată. Într-un mod curios, aceste devieri i-au atras un respect și o dragoste și mai mare, întrucât comportamentul lui capricios era ambalat într-o naivitate dezarmantă. Dăruit de Dumnezeu cu un spirit generous, nu știa să fie ranchiunos și nu purta pică timp îndelungat. Însă, mai presus de orice, oamenii ii tolerau atitudinile adeseori inacceptabile, fiindca își dădeau seama că au de-a face cu o persoană înzestrată cu însușiri formidabile, cu un adevărat om al destinului. “
Și acum, câteva opinii:
• “O lucrare cuprinzătoare, digerabilă… este corectă, oferind o interpretare pozitivă cu o doză impartantă de spirit critic” – Henry Kissinger, The New York Review of Books
• “ Admirabil scrisă, analitică și interesantă…este dificil să găsim o lucrare biografică mai bună decât aceasta” – Robert Blake, Times Literary Supplement (UK)
• “ În opinia noastră este cel mai bun studiu biographic – corect și înțelept, inovator ca unghi de interpretare” – Finest Hour, The Journal of International Churchill Studies
* Fragment extras din lucrarea Churchill: O viață de rebel, publicată de Editura All, 1998, București, pp 390-391
Tags: Norman Rose, Radu Paraschivescu, Winston Churchill
