Opera Maghiară din Cluj-Napoca oferă publicului recitalul „Paganini, înger sau demon?”, eveniment susţinut pe vioara Stradivarius de violonistul Alexandru Tomescu are o carieră ce se întinde pe 4 continente şi peste 30 de ţări, peste 100 de premii I naţionale şi nu mai puţin de 26 de distincţii internaţionale.
Read MoreCategorie: Timp liber
Lifestyle & Evenimente
Amintiri din viitorul Clujului cu arhitectul Vasile Mitrea
Arhitectul clujean Vasile Mitrea a participat de-a lungul anilor la proiectarea cartierelor clujene Grigorescu şi Gheorgheni şi are în portofoliu un număr de clădiri din municipiul de pe Someşul Mic, precum Facultatea de Medicină Veterinară, sediul Facultăţii de Arhitectură şi Urbanism (din cadrul Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca) de strada Observator. Viitorul Clujului este văzut de „părintele” cartierelor Grigorescu și Gheorgheni într-un interviu apărut în „Foaia transilvană”.- Cum credeţi că va arăta Clujul peste zece sau chiar 20 de ani?- Problema cu 20 de ani e riscantă în sensul că şi actualul Plan Urbanistic General (PUG) are un obiectiv numai de zece ani şi, în realitate, îl are de nouă, deoarece acum sîntem în 2011. Existenţa unui oraş depinde de foarte mulţi factori, iar viitorul său este negociabil între administraţie, investitori, populaţie şi evident conjunctura internaţională. În momentul de faţă, Clujul ar trebui să aibă o ţintă fixată: adică vrem să fie un oraş cu potenţial economic, să aibă anvergură deosebită din punct de vedere universitar, vrem să fie un oraş al informaţiei? Sînt foarte multe variante şi ar trebui să ne decidem, mai ales că aceste profile nu se realizează de azi pe mîine, însă la noi nu există continuitate, vine o culoare politică şi schimbă ce a gîndit cealaltă.
Read MoreCluj: Piesa ”Scaunele”, jucată la Fabrica de Scaune
Piesa de teatru ”Scaunele” de Eugen Ionescu va fi pusă în scenă vineri seara, la Fabrica de Scaune Antares din Cluj-Napoca. Spectacolul va avea loc vineri, de la ora 19.00.
Read MoreCluj: Au fost desemnați doi candidați pentru Arhiepiscopia Ortodoxă de Alba Iulia
Sinodul Mitropoliei Ortodoxe a Clujului, Albei, Crișanei și Maramureșului a desemnat primii doi candidați pentru postul de arhiepiscop de Alba Iulia. Este vorba de doi episcopi-vicari.
Read MoreZilele Filmului Românesc la TIFF 2011
Una dintre cele mai căutate secţiuni de către publicul cinefil la Festivalul Internaţional de Film Transilvania – TIFF (cea de-a zecea ediţie a festivalului va avea loc în perioada 3-12 iunie 2011 la Cluj-Napoca şi între 15 şi 19 iunie, la Sibiu), începând cu ediţia 2005, este cea dedicată cinematografiei româneşti. Ca în fiecare an, timp de trei zile publicul festivalier se poate bucura în cadrul Zilelor Filmului Românesc de cele mai recente producţii autohone, unele dintre ele fiind difuzate în premieră absolută în România, sau chiar în premieră mondială. Selecţia din acest an, alcătuită de directorul artistic al Festivalului, criticul Mihai Chirilov, cuprinde 12 filme de lung metraj, 4 mediumetraje şi 11 scurtmetraje. Punctele de atracţie ale selecţiei de lungmetraj sunt, fără îndoială, noul film al lui Cătălin Mitulescu, „Loverboy” (foto 1) şi cel al lui Constantin Popescu „Principii de viaţă”, cu Vlad Ivanov în primul său rol principal, fil selecţionat şi în competiţia oficială. În acest an, juriul care va decide câştigătorii Premiilor Zilele Filmului Românesc pentru Cel mai Bun Film, respectiv Cel mai Bun Debut, este alcătuit din 3 personalităţi ale cinematografiei europene: Nadia Paschetto – director şi selecţioner al Festivalului Internaţional de Film de la Arras, Dana Enulescu – corespondent BBC pentru Ministerul Afacerilor Externe de la Roma şi Daniela Michel – directorul Festivalului de Film de la Morelia.Direct de pe covorul roşu de la Festivalul de Film de la Cannes, unde este selectat în secţiunea Un Certain Regard, „Loverboy” cel de-al doilea lungmetraj regizat de Cătălin Mitulescu, va fi proiectat la TIFF 2011 în premieră absolută în România. Avându-i în rolurile principale pe Ada Condeescu şi George Piştereanu, protagoniştii producţiei câştigătoare a 7 Premii Gopo în 2011, inclusiv a Premiului pentru Cel mai Bun Film, Eu când vreau să fluier, fluier (regia Florin Şerban), pelicula ilustrează povestea unui tânăr de 20 de ani, care cucereşte fete, le face să se îndrăgostească, după care le plasează mai departe unei reţele de trafic de carne vie din Constanţa. Pentru poliţistii de la trafic de persoane, această tehnică de racolare se numeşte „metoda prin îndrăgostire”, iar cei ce o practică sunt denumiţi „loverboys”. Planurile băiatului sunt însă date peste cap în momentul în care se îndrăgosteşte nebuneşte de Veli, una dintre fetele pe care trebuie să le „distribuie” reţelei. Constantin Popescu, regizorul filmului „Portretul luptătorului la tinereţe”, prezentat la TIFF în 2010 revine cu al doilea lungmetraj din carieră, „Principii de viaţă”, de altfel singura producţie românească prezentă în competiţia oficială TIFF din acest an.
Read MoreMichael York, invitatul de onoare la TIFF 2011 – premiul pentru întreaga carieră artistică
Unul dintre actorii anglo-saxoni emblematici ai ultimei jumătăţi de veac, britanicul Michael York, va primi Premiul pentru Întreaga Carieră oferit unei personalităţi din cinematografia europeană la cea de-a 10-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Transilvania. După Claudia Cardinale, Catherine Deneuve, Vanessa Redgrave sau Franco Nero, Michael York se înscrie pe lista oaspeţilor de onoare ai festivalului internaţional de film de la Cluj-Napoca. Cu această ocazie publicul îl va putea întâlni pe celebrul actor în cadrul unei proiecţii speciale.Deţinător al unei stele pe Walk of Fame de la Hollywood încă din 2002, nominalizat la Premiul Emmy 2001 pentru Cel mai bun Actor Invitat într-un Serial de Comedie (The Lot) şi la Premiul Saturn pentru Cel mai Bun Actor în 1978 (Insula doctorului Moreau), Michael York numără în cariera sa peste 131 de titluri de lung metraj, seriale şi filme TV, inclusiv roluri episodice într-unele dintre cele mai urmărite producţii de televiziune recente, precum The Simpsons, Family Guy, Justice League sau Gilmore Girls. În 1987 a făcut parte din Juriul Competiţiei Oficiale a Festivalului Internaţional de Film de la Veneţia, iar în 2002 a primit din partea unuia dintre cele mai prestigioase festivaluri de film din Europa, Premiul Oraşului Karlovy Vary.
Read MoreArhiepiscopul emerit greco-catolic de Cluj-Gherla, IPS George Guţiu, a trecut la cele veşnice
Inaltpreasfinţitul George Guţiu, Arhiepiscop emerit de Cluj-Gherla a trecut la cele veşnice în seara zilei de duminică, 8 mai. „Părintele nostru George şi-a ìncheiat pelerinajul pamântesc. La ora 23.30 s-a ìntors la Casa Tatalui ceresc. Părintele Indurărilor şi al Vieţii să-l odihnească, să-l răsplătească şi să-i facă parte cu cei veşnic Vii”, după cum a spus Părintele Cristian Langa, din partea Episcopiei Greco-Catolice de Cluj-Gherla.După absolvirea studiilor de teologie de la Blaj, George Guţiu a fost hirotonit preot la 8 decembrie 1948 de către Arhiepiscopul şi Mitropolitul Romano-Catolic de Bucureşti, dr. Alexandru Cisar, la acea dată episcopii greco-catolici fiind arestaţi sau sechestraţi la domiciliu. La 3 martie 1990 a fost numit de Sfântul Părinte Papa Ioan Paul al II-lea, Episcop titular al Eparhiei de Cluj-Gherla, primul după mai bine de 40 de ani de la arestarea episcopului unit de atunci al Clujului, dr. Iuliu Hossu, devenit mai târziu primul cardinal din istoria al românilor. La 17 iunie 1990, IPS George Guţiu a fost consacrat ca arhiereu, în cadrul unei mari slujbe solemne desfăşurate pe stadionul municipal clujean, prin punerea mâinilor Mitropolitului dr. Alexandru Todea, asistat de episcopii Vasile Hossu de Oradea şi Lucian Muresan de Maramures (actualul Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unite). Conform dreptului canonic, în anul 1999, și-a prezentat cererea de retragere de la conducerea Episcopiei de Cluj-Gherla, odată cu împlinirea vârstei de 75 de ani. Papa Ioan Paul al II-lea nu i-a acceptat imediat cererea, ci la 18 iulie 2002, dată la care episcopul auxiliar Florentin Crihălmeanu a preluat scaunul episcopal de Cluj-Gherla.
Read More100.000 de broșuri pentru Zilele Clujului
Festivalul Zilele Clujului, care va fi organizat, pentru prima oară în istorie, la finalul lunii mai, va fi promovat prin intermediul a 100.000 de broșuri. 80.000 dintre ele vor fi distribuite, prin intermediul Poștei Române, în căsuțele poștale ale clujenilor, în timp ce 20.000 de broșuri vor fi distribuite în restaurante și în hoteluri.
Read MoreO piață din Cluj va purta numele Papei Ioan-Paul al II-lea
O piață din Cluj-Napoca ar urma să fie botezată cu numele Papei Ioan-Paul al II-lea. Propunerea va fi trimisă Consiliului Local de către deputatul Mircia Giurgiu și de către directorul Direcției Județene de Cultură și Patrimoniu Național, Leonard Horvath.
Read MoreCasa de Cultură a Studenților din Cluj ar putea purta numele lui Bartolomeu Anania
Casa de Cultură a Studenților din Cluj-Napoca ar putea purta numele fostului mitropolit ortodox al Clujului, Albei, Crișanei și Maramureșului, Bartolomeu Valeriu Anania. Propunerea va fi trimisă Consiliului Local de către deputatul Mircia Giurgiu și de către directorul Direcției Județene de Cultură și Patrimoniu Național, Leonard Horvath.
Read More