Turneul de la Melbourne, câștigat de Simona Halep

Simona Halep a câștigat turneul internațional de tenis feminin de la Melbourne, din Australia. Românca a învins-o în finală, pe rusoaica Veronika Kudermetova, în două seturi, 6 la 2 și 6 la 3, după cum scrie cotidianul „Romania liberă”. Principala favorită la Melbourne fusese Naomi Osaka. Aceasta, însă, s-a retras din competiție. În  urma rezultatului de la Melbourne, Simona Halep a urcat în clasamentul mondial WTA, de pe locul 20 pe locul 15. Pe primul loc al listei se află jucătoarea australianca Ashleigh Barty, care a câştigat, duminică, turneul de…

Read More

Invenții, marca Leonardo da Vinci, într-o expoziție de modele la Cluj

Mai multe modele reprezentând invenţii cunocute ale lui Leonardo da Vinci sunt prezentate într-o expoziţie internaţională deschisă la Casa de Cultură a Studenţilor din Cluj-Napoca. Intitulată „Leonardo da Vinci și mașinăriile sale – invenţiile geniului renascentist”, expoziţia revine în România, aceasta fiind prezentată anterior și la Bucureşti. Expoziţia cuprinde astfel 45 de modele, realizate din lemn ale invenţiilor proiectate acum 500 de ani de Leonardo da Vinci, una din cele mai luminate minţi ale omenirii, plus cinci reproduceri ale unor tablouri ale sale. Grupate în cinci categorii – aparate pentru…

Read More

Memoria PS Florentin Crihălmeanu, onorată la Cluj

Memoria regretatului episcop greco-catolic de Cluj-Gherla, PS Florentin Crihălmeanu, este onorată la Cluj. Succesorul la conducerea eparhiei, PS Claudiu Lucian Pop, a organizat un parastas în capela Sfântul Iosif a catedralei în construcție a Martirilor și Mărturisitorilor Credinței din Secolul XX, acolo unde își doarme somnul de veci cel care a fost unul dintre cei mai apreciați episcopi clujeni. La parastasul de azi a luat parte și PS Cristian Dumitru Crișan, episcopul Curiei Arhiepiscopale Majore din Blaj, care a transmis comunității clujene mesajul Preafericirii Sale Lucian cardinal Mureșan, Arhiepiscopul Major…

Read More

Emil Boc: Clujul devine candidat pentru titlul de Oraș Neutru din punct de vedere Climatic

Cluj-Napoca este primul oraș din România care își va depune candidatura pentru a obține titlul de oraș inteligent și netru din punct de vedere climatic până în 2030. Titlul este acordat de Comisia Europeană și vizează crearea unei rețele formate din 100 de orașe europene care să devină nepoluante în acest deceniu. Fiecare comunitate trebuie să încheie un contract municipal pentru climă, care să includă strategii și măsuri menite să asigure reducerea emisiilor de gaze cu efecte de seră. Clujul își va depune dosarul de candidatură pentru titlul de oraș…

Read More

Crește numărul infectărilor COVID-19, la Cluj

Potrivit ultimei raportări oficiale, numărul infectărilor COVID-19, la nivelul județului Cluj, a înregistrat o creștere bruscă. Situația epidemiologică, în județ, se prezintă astfel: rata incidenței pe județul Cluj: 1,71; în ultimele 24 de ore, 532 persoane din județul Cluj, au fost confirmate pozitiv cu infecție COVID-19; total număr de teste: 3.196 din care 654 diagnostic grupe de risc, 430 teste efectuate la cerere și 2.112 teste rapide. Până în acest moment s-au realizat 903.382 de teste, la nivelul județului Cluj; 30 persoane internate în ATI; total vindecați și externați: 8.961…

Read More

Noile măsuri privind carantina persoanelor vaccinate

Comitetul Național pentru Situații de Urgență decide schimbarea regulilor privind carantina în cazul persoanelor cu COVID-19. Astfel, ar urma să fie redusă perioada de carantină, care acum este de 14 zile, diferențiat pentru cei vaccinați și nevaccinați Ședința CNSU are loc vineri după-amiază, iar decizia care va fi adoptată va trebui validată apoi prin hotărâre de guvern. Surse oficiale au declarat că se discută propunerea ca perioada de carantină, care acum este de 14 zile, să fie redusă astfel: La 5 zile pentru persoanele vaccinate împotriva COVID-19 sau pentru cele…

Read More

”Don’t Look Up” a stabilit un nou record de vizionări săptămânale pe Netflix

Filmul satiric SF ”Don’t Look Up” a stabilit un nou record de vizionări săptămânale pe platforma americană de streaming Netflix ”Don’t Look Up”, regizat de Adam McKay, cu Leonardo DiCaprio şi Jennifer Lawrence în rolurile principale, a doborât recordul de ore de vizionare într-o săptămână pe platforma Netflix, după lansarea de pe 24 decembrie. Netflix a confirmat că ”Don’t Look Up” a totalizat 152,29 de milioane de ore de vizionare la nivel mondial în săptămâna 27 decembrie – 2 ianuarie. Potrivit Variety, pelicula a totalizat 111.030.000 ore de vizionare în…

Read More

Arta aduce bani indiferent de situația economică

Pictorul Ion Ţuculescu este unul dintre cei mai bine vânduţi artişti la licitaţiile de artă din România anului trecut. Vânzările lucrărilor ce poartă semnătura Ion Țuculescu s-au ridicat la aproape 777 de mii de euro pentru 20 de opere adjudecate, potrivit site-ului de specialitate tudor-art.com, citat de Agerpres. Imediat după, în clasament, se situează Nicolae Tonitza, cu 55 de lucrări cumpărate cu suma totală de aproape 645 de mii de euro.  Artistul plastic Adrian Ghenie, a avut  8 lucrări, adjudecate la suma totală de 528.250 de euro. În topul celor…

Read More

UE aduce Republica Moldova în Europa

Comisia Europeană a adoptat în aceste zile o nouă propunere de operațiune de asistență macrofinanciară pentru Republica Moldova de până la 150 de milioane de euro. Din această sumă până la 30 de milioane de euro ar urma să fie furnizate sub formă de granturi, iar restul de 120 milioane de euro în împrumuturi pe termen mediu în condiții de finanțare favorabile, după cum scrie cotidianul „România liberă” în urma unui comunicat dat de instituția europeană.  Anunțul Vestea a fost făcut chiar de șefa Comisiei Europene, Ursula Von der Leyen.…

Read More

Primele spectacole din 2022 la Teatrul de Păpuși „Puck”

Micii spectactori clujeni sunt așteptați să ia parte la primele reprezentații din acest an la Teatrul de Păpuși „Puck”: „La porunca știucii” /„A csuka parancsára”, după T. Tarakovski, spectacol ce va avea loc sâmbătă, 8 ianuarie, de la ora 11:00 și „Pălăria buclucașă”, un spectacol nonverbal conceput de Rachel War, din Marea Britanie, programat pentru duminică, 9 ianuarie, de la orele 11:00 și 12:30. Astfel, sâmbătă, 8 ianuarie, de la ora 11:00, pe scena instituției va fi prezentat spectacolul „La porunca știucii” /„A csuka parancsára”, după T. Tarakovski, în regia…

Read More