Casa Matia ar putea fi restaurată cu ajutorul fondurilor guvernamentale

Cea mai frumoasă casă renascentistă din Cluj ar putea fi restaurată cu ajutorul fondurilor guvernamentale. Este vorba de Casa Matia, edificiul în care s-a născut Regele Matia Corvin.

Declarațiile referitoare la restaurarea Casei Matia au fost făcute la Cluj-Napoca de către ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Attila Cseke. Acesta a avut o întrevedere cu rectorul și prorectorul Universității de Artă și Design Cluj-Napoca pentru a analiza posibilitatea de finanțare, pentru că universitatea este proprietarul actual al clădirii.

Clădirea monument istoric de pe strada Matei Corvin, din zona pietonală adiacentă Pieței Muzeului, datează din evul mediu, nu a fost restaurată integral din anii 1940-1950. Ea a suferit doar intervenții punctuale pentru a asigura buna desfășurare a activității didactice. Monumentul are o importanță istorică și turistică, este vizitat de zeci de mii de turiști anual, dar interiorul acestuia nu poate fi vizitat.

Ministrul Dezvoltării, Attila Cseke, spune că edificiul necesită o restaurare completă, apoi să fie consolidat din punct de vedere structural, trebuie schimbate instalațiile, amenajată clădirea și curtea interioară a acesteia, restaurată fațada clădirii, tâmplăria și vitrajele.

”După restaurare, clădirea ar putea fi deschisă publicului, dar ar fi utilă și din punct de vedere didactic. Este o valoare și un simbol al orașului și al întregii regiuni, și va putea găzdui, în continuare, Universitatea de Artă și Design”, a mai spus Attila Cseke.

Related posts

Leave a Comment