
Cariera de vedetă rock a solistului vocal al celei mai iubite formații din România, Cristi Minculescu de la Iris, se încheie în această seară la Bonțida. Ultimul concert al Iris în formula consacrată de mai mult de trei decenii, cu Cristi Minculescu, are loc în cadrul festivalului Zilele Castelului din Bonțida.
Mii de clujeni au mers la Bonțida special pentru a vedea acest concert. Festivalul bonțidean a început sâmbătă. Acesta a reunit o paleta variată de manifestări, organizate de fundația Transilvania Trust, condusă de Csilla Hegedus.
Astfel, pe lângă concerte rock, au avut loc și concerte de muzică clasică, spectacole folclorice, târguri ale meșteșugarilor, incursiuni în gastronomia transilvăneană, degustări de vin, lansări de carte ori tururi ghidate ale acestui castel. Castelul Banffy de la Bonțida are faima unui adevărat Versailles al Transilvaniei. Construit în stil baroc, el era una dintre cele mai frumoase reședințe aristocratice.
În timpul celui de-al doilea război mondial, o aripă a castelului a fost incendiată de către trupele Wehrmacht-ului, care și-au instalat în Bonțida un punct de comandă. Aripile care au scăpat de distrugere au fost transformate, o perioadă, în sediul CAP-ului din comună. Ulterior, acestea au fost din nou incendiate, în timpul filmărilor la pelicula ”Pădurea spânzuraților”, în regia lui Liviu Ciulei.
După căderea comunismului, fundația Transilvania Trust, condusă de Csilla Hegedus, a început restaurarea castelului lăsat în paragină. Printre cei care finanțează această acțiune se numără și Alteța Sa Regală, principele Charles al Țării Galilor, moștenitorul Coroanei Marii Britanii.