În fiecare zi avem o sărbătoare, când religioasă, când laică. Ne-am obişnuit cu sărbătorile. Şi pe întregul an sărbătorim zilnic ceva.
Read MoreAutor: octavian.sergentu
Polemizând cu lumea
Avem trăiri patimaşe de multe ori şi clipe de nostalgie, concretizate în acele „evenimente” pe care am vrea sa le retrăim. Greşim şi învăţăm in greşeli sau reuşim să ne afirmăm şi învăţăm să ne bucurăm.
Read MoreSlovacia şi Marea Britanie sprijină Republica Moldova în aspiraţiile sale europene
Marea Britanie şi Slovacia şi-au reiterat disponibilitatea de a sprijini aspiraţiile europene ale Republicii Moldova, în cadrul Parteneriatului Estic. Acest suport extern vine să răspundă necesităţii de depăşire a crizei economice şi sociale, încurajând reformele structurale, în conformitate cu standardele europene, se afirmă în buletinul unui institut de la Chişinău(IDIS „Viitorul”).
Read More7 texte pline de mister »
Cine a văzut filmul „Knowing” cu Nicolas Cage, va savura textul criptat al lui Beale.
Read MoreVoci guvernamentale din Ucraina se pronunţă pentru federalizarea ţării
Vicepremierul Ucrainei pentru politca regională Victor Thonov s-a pronuţat pentru federalizarea Ucrainei
Read MoreBăsescu: România şi Moldova sunt două state cu un singur popor
România şi Moldova sunt două state cu un singur popor care are dreptul la un viitor comun. Aşa a declarat la 28 martie, la întâlnirea cu studenţii Universităţii din Iaşi Traian Băsescu, preşedintele României, transmite corespondetul IA REGNUM Novosti.
Read MoreA fost sau nu totuşi asasinat cameramanul care a filmat prăbuşirea avionului preşedintelui polonez Kaczhinski?!
Istoria prăbuşirii avionului Tu-154 la Smolensk, unde a fost decimată elita poloneză, ia o turnură destul de enigmatică.
Read MoreArhivele de stat ruse publică documente despre masacrul de la Katin
Arhivele de stat ruse au publicat miercuri, la ordinul preşedintelui Dmitri Medvedev, pentru prima oară în Rusia, o serie de documente privind masacrul de la Katin al ofiţerilor polonezi în 1940, comis de poliţia politică a lui Stalin, NKVD.
Read MoreAdam Michnik: Viktor Orban merge înainte dar cu capul întors spre trecut
Fostul disident anticomunist polonez Adam Michnik a avertizat, miercuri, la Cluj-Napoca, că victoria Fidesz la alegerile din Ungaria va influenţa istoria Europei de Est, din cauza „naţionalismului” preşedintelui partidului, Viktor Orban, care „merge înainte, dar cu capul întors spre trecut”.
Read MoreFESTIVALUL FILMULUI EUROPEAN, ediţia a XIV-a
Cea de-a XIV-a ediţie a Festivalului Filmului European, organizat de Institutul Cultural Român, va avea loc în perioada 6-30 mai 2010 în Bucureşti, Braşov, Iaşi, Tîrgu-Mureş şi Timişoara. Programul festivalului cuprinde peste 50 de filme, reprezentând 28 de ţări europene.
Read More