La 27 iulie deputaţii parlamentului Serbiei au votat introducerea pentru examinarea Adunării generale a ONU în toamna acestui an a proiectului de rezoluţie, care prevede noi negocieri în privinţa Kosovo.
Read MoreAutor: octavian.sergentu
Omenirea poate definitiv să dispară de pe faţa terei, afirmă un om de ştiinţă
Peste o sută de ani – către anul 2110 – omenirea definitiv va dispare de pe faţa Terei, afirmă repurtatul om de ştiinţă australian Frank Fenner. „Societăţile din antichitate de deosebeau printr-o sporită stabilitate, iar astăzi societatea globală nu posedă aşa ceva”, a declarat el.
Read MoreMoldovenii tot cu gândul la Voronin
PCRM, PLDM, PD şi PL ar putea accede astăzi în Parlamentul moldovean, conform unui sondaj de opinie realizat de CBS-AXA.
Read MorePreşedintele moldovean Mihai Ghimpu va vizita Georgia în luna august
Preşedintele interimar al Republicii Moldova a declarat că va efectua o vizită în luna august în Georgia.
Read MoreEuropenii sunt şocaţi de canicula rusească, pe plajele moscovite la +35 se consumă vodkă
Moscova, precum întreaga Europă, se sufocă de la canicula istovitoare, doar că pentru mulţi ruşi un atare anotimp a devenit un bun motiv pentru cuplurile care vor să se relaxeze cu alcool.
Read MoreFacebook a ajuns la 500 de milioane de utilizatori, cât populaţia Statelor Unite, a Japoniei şi a Germaniei la un loc
500 de milioane de oameni. La atât a ajuns Facebook, cea mai mare reţea de socializare din lume. Printre ei se află şi un milion şi jumătate de români.
Read MoreVicepremierul Ungariei, în România: Budapesta doreşte forme de autonomie pentru maghiarii din afara graniţelor, în cadrul normelor UE
Ungaria doreşte „forme de autonomie încercate şi verificate în cadrul Uniunii Europene” pentru maghiarii care trăiesc în afara graniţelor, a declarat, vineri, la lucrările Universităţii de Vara de la Băile Tuşnad, vicepremierul din ţara vecină, Semjen Zsolt, citat de Agerpres – potrivit HotNews.ro.
Read MoreLa Chişinău a fost viceministrul al Afacerilor Externe al Federaţiei Ruse
La 26 iulie, Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene din Republica Moldova a fost gazda unei noi runde de consultări interministeriale moldo-ruse. Delegaţia moldovenească a fost condusă de viceministrul Andrei Popov, cea rusă – de Grigorii Karasin, secretar de stat, viceministru al Afacerilor Externe al Federaţiei Ruse, scrie Interlic.md.
Read MoreConsulatul General al României la Cahul informează
Consulatul General al României la Cahul informează următoarele:Prin Hotărârea Guvernului nr. 731/22.07.2010, Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului a suplimentat cu 2850 de locuri, numărul de burse de studii acordate tinerilor de origine română din Republica Moldova pentru învăţământul preuniversitar şi superior de stat, pentru anul şcolar / universitar 2010 – 2011.
Read MoreRusia vrea să provoace un defolt Georgiei în afacerile externe
Guvernul rus a descoperit un argument solid în baza căruia ar putea să constrângă Georgia să accepte să-şi dea acordul pentru ca statul rus să obţină calitatea de membru al Organizaţiei Mondiale a Comerţului, scrie Gruzia online. În caz contrar Rusia va solicita ca Georgia să stingă datoriile de stat acumulate în afacerile externe.
Read More