Exit-poll: Naţionaliştii obţin o victorie clară în vestul Ucrainei

Alegerile în administraţia locală din Ucraina care s-au desfăşurat la 31 octombrie în baza unui sistem mixt, în afară de componenţa 50% care îi revine partidelor, restul le revine candidaţilor majoritari. Şi alegerile au reprezentant un eşec pentru partidul de guvernământ – Partidul Regiunilor a lui Victor Ianukovici, întrucât în loc de cele 75 de % programate, formaţiunii le-a revenit doar 30%. În schimb s-a relevat o tendinţă de sporirii încrederii penru formaţiunile naţionaliste şi extremiste, ceea ce arată că siajul politic ucrainean este unul excesiv de polarizat. Nici „doamna de fier” Iulia Timoşenco nu este mulţumită cu cele 14% ale sale, în schimb fostul preşedinte Victor Iuşcenco, formaţiunea căruia a obţinut doar 2% se arată satisfăcut de scorul înregistrat.

Read More

Ucraina şi Rusia, discuţii pe cooperarea militară

Reprezentanţii Rusiei şi ai Ucrainei vor discuta marţi la Moscova subiectele legate de cooperarea militară, evaluând şi trăgând concluziile aferente cu privire la rezultatele planului de cooperare interministereal din sfera apărării care s-a derulat în 2010 şi vor identifica domeniile cheie pentru cooperarea în 2011, relatează RIA Novosti, citând serviciul de presă al Ministerului Apărării din Rusia.

Read More

Doamna Dilma Rousseff este noul preşedinte al Braziliei

Electoratul din Brazilia l-a ales pe candidatul partidului de guvernământ, Partidul Muncitoresc, doamna Dilma Rousseff, în funcţia de preşedinte al ţării, fiind prima femeie care va ocupa această funcţie. În discursul rostit după aflarea rezultatelor, doamna Roussef, în vârstă de 62 de ani, a declarat că principala sa prioritate o va reprezenta scoaterea din sărăcie a 20 de milioane de brazilieni.

Read More

Comisia Europeană ameninţă că va da în judecată Polonia pentru tranzacţia încheiată cu Rusia în domeniul gazelor

[thumb=left]https://clujtoday.ro/uploads/posts/2010-11/1288657662_gazoduct.jpg[/thumbComisia Europeană ar putea să depună o plângere împotriva Poloniei la Curtea Europeană de Justiţie pentru nerespectarea normelor privind divizarea, la încheierea tranzacţiei din 29 octombrie dintre Varşovia şi Moscova cu privire la livrările de gaze către Polonia, scrie luni publicaţia poloneză „Warsaw Business Journal”. ]

Read More

Un irlandez susţine că o femeie care vorbeşte la telefonul mobil apare în imaginile de la premiera filmului „Circul” al lui Charlie Chaplin, din 1928

Un bărbat din Belfast a postat pe internet un clip video în care susţine că a surprins, într-o secvenţă de la premiera filmului „Circul”, al lui Charlie Chaplin – care a avut loc la Hollywood, in 1928 – ceea ce pare a fi o femeie vorbind la un telefon mobil. George Clarke spune că este „chinuit” de mai bine de un an de această dilemă, în condiţiile în care, în 1928, anul apariţiei filmului, telefoanele mobile nu se inventaseră încă, potrivit BBC.

Read More