Angela Merkel vine la Cluj în primăvara acestui an

Cancelarul german, Angela Merkel, vine sigur la Cluj până cel târziu în luna mai a acestui an. Afirmația a fost făcută de rectorul UBB, Andrei Marga, cel care i-a și adresat invitația primei doamne a Germaniei. În acest sens, conducerea Universității Babeș-Boliay a făcut public, ieri, programul vizitei oficiale în țara noastră, ce are scopul de a întări relațiile dintre cele două țări.

Read More

Averea lui Băsescu, la control

Președintele Traian Băsescu și-a publicat declarația de avere din care reiese că bugetul a suferit câteva mici modificări. Salariul a fost mai mare cu 3.338 de lei, adică de la 76.923 de lei cât a cumulat în 2008, a ajuns la 80.261 de lei. Și un cont deschis la BCR a marcat o modificare, respectiv de la 38.824 lei suma depozitului a ajuns la 55.860 de lei.

Read More

La colindat, pe Arieșul Mic

Țara Moților este printre puținele locuri din țară unde tinerii duc mai departe tradițiile primite de la înaintașii lor. În comuna în care s-a născut Avram Iancu, tradiția colindatului are un obicei aparte. Pe lângă darurile pe care gazdele trebuie să le facă colindătorilor, fiecare casă trebuie să aibă neapărat deasupra ușii de la intrare o colindă.

Read More