În general, există credinţa că nu se pot succede două crize financiare, iar oamenii sunt liniştiţi. În acest timp, noi ne pregătim în următoarele 12 luni pentru o nouă catastrofă finaciară, a declarat Simon Johnson, fost director al Departamentului de Cercetare de la FMI.
Read MoreAutor: Ioan.Ciorca
600 de kilograme de medicamente expirate au fost confiscate la Cluj
Comisarii de la Protecţia Consumatorului Cluj au găsit 675 de kg de medicamente şi cosmetice expirate la cele 16 farmacii controlate.
Read MoreClujenii obţin tot mai greu permisul de conducere
Obtinerea permisului de conducere reprezintă o problemă tot mai mare pentru clujeni. Anul trecut, numai o treime dintre cei care au dat examen l-au obţinut. Reprezentanţii serviciului dau vina pe slaba pregătire a candidaţilor şi pe dezinteresul şcolilor de şoferi şi instructorilor.
Read MoreBugetarii ar putea să primească salariile cu întârziere
Veşti tot mai proaste pentru angajaţii de la stat. După concediul fără plată şi anunţul privind posibile disponibilizări, ei ar putea să primească salariile cu întârziere. Motivul: instituţiile sunt bulversate de schimbările pe care le aduce legea de salarizare unitară.
Read MoreProiectul legii pensiilor introduce plata CAS şi la drepturi de autor sau convenţii civile
Proiectul legii pensiilor, ce urmează a fi aprobat de guvern la începutul lui februarie, prevede plata CAS şi în cazul contractelor pe drepturi de autor şi convenţii civile până la un plafon maxim de 5 salarii medii pe economie, a declarat pentru NewsIn, ministrul Muncii, Mihai Şeitan. Ministrul de Finanţe, Sebastian Vlădescu, e de acord.
Read MoreTraian Băsescu, ironizat de ziarişti ruşi
Directorul adjunct al agenţiei de presă ITAR TASS, Mihail Gusman, l-a ironizat pe preşedintele Traian Băsescu, într-o emisiune la Radio Ecoul Moscovei, făcând referire la oraşul natal al acestuia, la campania împotriva câinilor fără stăpân, a demolării chioşcurilor, dar şi la privirea preşedintelui.
Read MoreTaxa de poluare a crescut cu peste 14% din cauza modificării cursului leu/euro
Taxa de poluare auto a crescut cu 14,2% de la 1 ianuarie, ca urmare a modificării cursului de schimb stabilit de Banca Centrală Europeană, care a urcat de la 3,73 lei/euro, cotaţia aplicată în 2009, la 4,26 lei/euro.
Read MoreZece răniţi după ce un microbuz a intrat în zidul unei şcoli, în Maramureş
Zece persoane au ajuns, vineri, la Spitalul Judeţean din Baia Mare, în urma unui accident petrecut la intrarea în localitatea Cavnic, unde un microbuz a ieşit de pe şosea şi s-a lovit de zidul unei şcoli, doi dintre răniţi fiind în stare gravă şi având nevoie de resuscitare în drumul spre spital.
Read MoreProcentajul din creşterea salariului mediu folosit la calculul pensiei, redus la zero până în 2030
Guvernul va modifica sistemul de stabilire şi calcul al valorii punctului de pensie, prin indexarea anuală a acesteia cu rata inflaţiei şi completarea cu 50% din creşterea reală a salariului mediu brut, procentaj care va fi însă redus ulterior cu câte 5 puncte în fiecare an, până la zero în 2030.
Read MoreParlamentar fără studii superioare. Câtă carte au cei care ne conduc?
Se poate să ai doar liceul terminat şi să fii şef la comisia de apărare sau să fii inginer de maşini-unelte, dar totuşi să faci parte din comisia de buget-finanţe? Da, se poate. În Parlamentul României. Tot felul de aleşi au ajuns să se ocupe, unii chiar de ani buni, de domenii cu care nu au nicio legătură.
Read More