Senatul a aprobat miercuri proiectul legislativ potrivit căruia ANAF va putea executa silit persoanele fizice care nu-şi plătesc la timp contribuţiile datorate fondului asigurărilor sociale de sănătate.
Read MoreAutor: Ioan.Ciorca
Verdictul la Legea Pensiilor, amânat cu o săptămână de Curtea Constituţională
Judecătorii Curţii Constituţionale au amânat cu o săptămână verdictul pentru Legea Pensiilor, acesta urmând să fie anunţat miercurea viitoare la ora 9.00. Magistraţii susţin că au nevoie de mai mult timp pentru „studierea problemelor ce fac obiectul celor două sesizări”. Atât liberalii cât şi social-democraţii au contestat modul în care a fost votată Legea Pensiilor, în urmă cu două săptămâni.
Read MorePleşu: Băsescu e influenţat de servicii, am văzut o notă de-a lui către Securitate
Andrei Pleşu vorbeşte într-un interviu acordat evz.ro despre relaţia preşedinţilor României cu serviciile secrete. Pleşu a vorbit inclusiv despre relaţia sa cu Traian Băsescu şi despre notele preşedintelui către Securitate, pe care acesta le-a completat în calitate de căpitan de vas.
Read MoreIoan Ghişe a depus la Senat „Legea jurnalistului”
Liberalul Ioan Ghişe a depus, marţi, în Senat o iniţiativă legislativă controversată, denumită „Legea jurnalistului”. Potrivit acesteia, ziariştii trebuie să aibă „carte de jurnalist”, să activeze în cabinete jurnalistice, să fie atestaţi o dată la trei ani şi, culmea, să fie examinaţi psihologic. Ziaristul Cristian tudor Popescu este de părere că o astfel de lege ar avea un efect devastator asupra presei.
Read MoreEmil Boc a reluat colaborarea cu Poliţia Rutieră
Emil Boc a revenit asupra deciziei de a renunţa la escorta Poliţiei Rutiere. Potrivit unor surse din delegaţia premierului, citate de Mediafax, şeful Guvernului a apelat, marţi, din nou la serviciile Poliţiei Rutiere.
Read MoreOradea. Laszlo Tokes a montat ilegal plăcuţe cu numele străzilor în limba maghiară
Vicepreşedintele Parlamentului European, Laszlo Tokes, a montat în mod ilegal, în mai multe zone din Oradea, plăcuţe cu numele străzilor din oraş traduse în limba maghiară. Jean Calvin a devenit astfel de curând Janos Kalvin.
Read MoreObiectivele Opoziţiei: Demiterea Guvernului şi suspendarea preşedintelui
Alianţa PSD+PC a început deja să strângă semnături pentru suspendarea din funcţie a preşedintelui Train Băsescu. Liberalii în schimb vor să grăbească momentul depunerii unei moţiuni de cenzură la adresa Guvernului Boc.
Read MoreBăsescu: Vreau un raport al Guvernului în CSAT despre ce s-a întâmplat pe 24 septembrie
După depunerea jurământului la Palatul Cotroceni, preşedintele Traian Băsescu mers la sediul MAI, unde fostul ministru Vasile Blaga i-a predat „ştafeta” lui Traian Igaş. După declaraţiile lui Blaga şi Igaş, şeful statului a vorbit pe larg despre ultimele evenimente petrecute în Ministerul de Interne.
Read MoreDaniel Constantin: Ministrul Blaga nu este vinovat pentru protestul poliţiştilor
Preşedintele Partidului Conservator, Daniel Constantin, a declarat, luni, în cadrul unei conferinţe de presă că apreciază gestul ministrului Vasile Blaga, care a decis să demisioneze din funcţia de ministru al Administraţiei şi Internelor. Liderul Conservatorilor a ţinut să menţioneze că partidul pe care îl conduce nu îl consideră responsabil pe Blaga pentru protestul poliţiştilor.
Read MoreVictor Ponta: Traian Băsescu vrea să scape de Blaga
Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat că preşedintele Traian Băsescu şi premierul Emil Boc ar fi trebuit să demisioneze, nu ministrul Internelor, Vasile Blaga. „Traian Băsescu vrea să scape de Vasile Blaga” este de părere liderul PSD care a propus ca „soluţie corectă” demisia preşedintelui şi a lui Emil Boc.
Read More