Deputatul PDL William Brânză îi protejează pe evazioniştii din duty-free-uri şi pe fabricanţii de alcool, scrie Jurnalul Naţional în ediţia de astăzi. Democrat-liberalul a propus numeroase amendamente prin care cantităţile de produse cumpărate de o singură persoană din duty-free-uri sunt majorate semnificativ.
Read MoreAutor: Ioan.Ciorca
CSM: Nu admitem să fie înfieraţi judecătorii. Discreditarea justiţiei, un demers periculos şi inadmisibil
Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, Florica Bejinaru, a răspuns, miercuri, acuzaţiilor aduse de şeful statului justiţiei din România şi în principal instituţiei pe care o conduce aceasta. Bejinaru susţine că mijloacele folosite pentru culpabilizarea sistemului judiciar şi identificarea nejustificată a acestuia drept cauză a problemelor societăţii reprezintă un atac fără precedent la adresa judecătorilor.
Read MoreBăsescu: Obiectivul opoziţiei este intrarea României în derapaj. Atunci se îmbogăţesc ei
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, în cadrul unei emisiuni la RRA, că singurul ţel al politicienilor din Opoziţie îl reprezintă intrarea României în derapaj, în scopul îmbogăţirii personale.
Read MorePSD şi PNL vor depune două moţiuni de cenzură pe Legile Salarizării şi o contestaţie la CCR pe Legea Educaţiei
Partidele din opoziţie vor depune, miercuri, două moţiuni de cenzură. Moţiunile vizează Legea salarizării pe 2011 şi cea cadru a salarizării pe 2011. PSD si PNL vor depune astăzi şi o contestaţie la Curtea Constituţională împotriva Legii Educaţiei.
Read MoreMaşină parcată neregulamentar, ridicată cu tot cu pasager
Angajaţii firmelor de tractare vor să îşi facă treaba cu orice preţ. Într-un exces de zel, lucrătorii unei firme de tractare din Târgovişte au ridicat un autoturism parcat neregulamentar împreună cu pasagerul aflat înăuntru. În maşină se afla o bunicuţă de 88 de ani care a fost transportată până la sediul firmei. Proprietarul autoturismului a reuşit să-şi recupereze atât maşina cât şi mama, însă este hotărât să dea firma de tractare în judecată.
Read MoreDorinţele lui Băsescu pentru 2011: Linişte pentru el, tărie pentru români
Preşedintele Traian Băsescu a fost întrebat, marţi, în timpul conferinţei de presă susţinută la Cotroceni, ce îşi doreşte pentru anul 2011. Şeful statului susţine că nu vrea altceva decât puţină linişte pentru el şi tărie pentru români.
Read MoreDeputaţii au respins extinderea urmăririi penale în cazul Ridzi
Deputaţii au respins, marţi, extinderea urmăririi penale şi efectuarea unei percheziţii informatice în cazul fostului ministru al Tineretului, Monica Iacob Ridzi. Votul a fost unul secret, cu bile.
Read MoreBăsescu: Reducerile de cheltuieli vor continua în 2011. Ieşim din recesiune în primul semestru
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă susţinută la Palatul Cotroceni, că România a scăpat de incapacitate de plată şi că va ieşi din recesiune anul viitor. Cu toate acestea, şeful statului a anunţat că reducerile de cheltuieli vor continua şi în 2011, atât cele sociale, cât şi cele cu forţa de muncă.
Read MoreCernobîlul va putea fi vizitat de turişti, din 2011
Cei care vor să înţeleagă mai bine cel mai mare dezastru nuclear din istoria omenirii pot vizita, din 2011, Cernobîlul. Ucraina intenţionează să deschidă turiştilor o zonă sigilată din jurul reactorului de la Cernobîl, pentru ca vizitatorii să poată afla mai multe despre tragedia care a avut loc în 1986, a anunţat ministerul ucrainian pentru Situaţii de Urgenţă, citat de Associated Press.
Read MorePartidele din opoziţie au semnat un protocol prin care vor lua decizii politice comune
Opoziţia îşi uneşte forţele pentru a lupta în parlament. PSD, PC şi PNL au semnat un protocol prin care iau decizii comune atunci când vine vorba de acţiunile actualei puteri. Cu toate acestea la doar câteva ore după înţelegere PSD a decis să meargă singur la dicuţiile de la Cotroceni.
Read More