UDMR a decis să nu participe la lucrările Legislativului până când Guvernul va reglementa situaţia privind învăţământul în limba maghiară la UMF Târgu Mureş.
Read MoreAutor: Ioan.Ciorca
Cluj Arena, în top 10 stadioane din lume
Într-un sondaj desfăşurat pe un site din Polonia, ţară coorganizatoare a Campionatului European din vară, noul stadion al Clujului a strâns 9.727 de puncte, fiind printre cele mai apreciate din lume dintre cele inaugurate în 2011.
Read MoreSistemul de navigaţie al DACIA LODGY va dispune de hărţi oficiale şi pentru România
Cu Dacia Lodgy se va puteaa naviga fără probleme nu doar în Capitală, sau oraşele mari, ci şi în oraşe mai mici sau chiar pe drumuri judeţene sau comunale, potrivit zf.ro.
Read MoreBăsescu declară război Petrom: Am rupt orice legături cu ei, fac profit excesiv în vreme de criză
Preşedintele critică OMV pentru politica de preţuri pe care o duce, dar spune că nu se poate face nimic pe această temă, din cauza contractului de la privatizarea Petrom.
Read MoreBăsescu: Funcţia de preşedinte a reprezentat cea mai mare umilinţă a vieţii mele
Preşedintele Traian Băsescu a declarat duminică, în cadrul unei emisiuni televizate, că funcţia de preşedinte a reprezentat pentru el „cea mai mare umilinţă a vieţii sale”.
Read MoreJaponia: Autobuz coborât de pe acoperiş la un an după devastatoarele valuri tsunami
Duminică, 11 martie, se împlineşte un an de la cutremurul devastator din Japonia. Mii de oameni au murit, mii de clădiri au fost dărâmate şi mai multe sate au fost complet distruse. Deşi a trecut un an, misiunile de ajutorare şi curăţare continuă. Sâmbătă, în oraşul Ishinomaki din nordul Japoniei, autorităţile au decis că este momentul să coboare un autobuz suspendat pe clădirea prefecturii Miyagi, informează dailymail.co.uk.
Read MoreUn nou SUV Convertible Concept prezent la Geneva
Coreeni de la SsangYong şi-au făcut o reputaţie din a construi maşini nu tocmai frumoase, la un preţ avantajos. XIV-2 nu se face de râs şi respectă standardele mărcii, împrumutând elemente de design de la Evoque sau Fiat 500c, potrivit TopGear.ro.
Read MoreUn român a trimis în spaţiu o navetă din lego
Un adolescent de 18 ani este primul român care a construit şi lansat cu succes o mini-navetă.
Read MoreVine Apocalipsa 2012? Iată teoria NASA
2012 este anul in care unii oameni considera ca va veni sfarsitul lumii. Multe astfel de teorii sustin acest lucru, precum sfarsitul calendarului mayas din 21 decembrie 2012, inversarea polilor magnetici, planeta Nibiru sau alinierea planetelor. Acum, insa, NASA a dat un raspuns tuturor acestor teorii apocaliptice.
Read MoreIngredientul care este responsabil de obezitatea la copii
Conţinutul ridicat de sare în dieta unui copil îl face să simtă nevoia de produse alimentare şi băuturi dulci, ducând la apariţia obezităţii, estimează o echipă de cercetători de la Universitatea St George din Londra, în baza unui studiu, relatează Focus.
Read More