Două figuri istorice legate de Transilvania, şi nu numai, ale căror destine s-au intâlnit acum mai bine de cinci secole, sunt vedetele campaniei de imagine a ediţie din acest an a Festivalului Internaţional de Film Transilvania – TIFF, de la Cluj (30 mai – 8 iunie). Regele Matia Corvin și voievodul Vlad Țepeș apar în 2014, în ipostaza de cinefili, pe materialele vizuale reprezentative ale TIFF.
Read MoreAutor: daniel.sarbu
Competiția locală TIFF 2014 este deschisă cineaştilor amatori şi profesionişti
Festivalul Internațional de Film Transilvania – TIFF de la Cluj- Napoca, ce se desfăşoară în acest an între 30 mai – 8 iunie, revine cu o nouă ediție a Competiţiei Locale, dedicată atât amatorilor, cât şi profesioniştilor din mediul cinematografic clujean (originari din Cluj-Napoca sau care locuiesc, lucrează, studiază în prezent în orice localitate din judeţul Cluj). Ajunsă la a cincea ediție, competiția are ca scop promovarea şi susţinerea creaţiilor artiştilor care vin din zona artelor vizuale, creații care, până acum, nu au avut şansa de a fi proiectate în cadrul festivalului. Cluj-Napoca este deja cunoscut ca un centru important de cultură, cu un mediu artistic viu, lucru demonstrat, printre altele, şi de numărul tot mai mare de filme care provin din această zonă, înscrise în preselecţia TIFF, de la o ediţie la alta.
Read MoreClujeanul Ionel Haiduc nu mai e președintele Academiei Române. Noul preşedinte este inginerul electronist Ionel Valentin Vlad
Academicianul Ionel Valentin Vlad, inginer electronist, a fost ales ca nou preşedinte al Academiei Române, marţi, 8 aprilie, în Adunarea Generală a celui mai înalt for cultural şi ştiinţific al României. La acest scrutin au participat alături de inginerul electronist Ionel Valentin Vlad, cunoscutul matematician Viorel Barbu şi medicul Victor Voicu.
Read MoreTransilvania Talent Lab – un program TIFF pentru perfecţionarea tinerilor cineaşti
Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) și Asociația Culturală Control N vor organiza cea de-a treia ediție a Transilvania Talent Lab (TTL) in cadrul ediţiei din acest an, cea de a 13-a, a evenimentului cinematografic de la Cluj, programat în perioada 30 mai – 8 iunie. Transilvania Talent Lab 2014 se va desfăşura în perioada 1 – 5 iunie şi se adresează, atât profesioniștilor, cât și amatorilor, fiind primul program de training din România dedicat în egală măsură atât realizatorilor de film, cât și celor interesaţi de zona de organizare de eveniment şi management cultural, artiştilor vizuali şi creatorilor de conţinut online şi cross-media. Programul în sine îşi propune să contribuie la perfecţionarea unor tineri cineaşti, la descoperirea unor talente noi şi la dezvoltarea unor proiecte aflate în diferite faze de producţie. Această platformă de training pentru încurajarea şi şlefuirea talentului profesioniştilor şi amatorilor în domeniul filmului a fost inaugurată în urmă cu doi ani în cadrul celei de-a 11-a ediții a TIFF-ului. Festivalul Internațional de Film Transilvania este organizat de Asociația pentru Promovarea Filmului Românesc și Asociaţia pentru Film și Cultură Urbană, cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei.
Read MoreMaraton de documentare Astra Film Festival Sibiu la Cluj
Astra Film Festival din Sibiu şi Fundaţia clujeană Tranzit organizează între 5 şi 8 martie, la Casa Tranzit (vechea sinagogă de lângă strada George Baritiu), un maraton de filme documentare de excepţie, româneşti şi internaţionale, intitulat “AFF ON Tour”.Astra Film Festival este cel mai important festival internaţional de film documentar din regiunea central şi est Europeană. În 2012 a iniţiat un tur naţional. Astfel, festivalul îşi prezintă itinerant filmele premiate într-o adevărată caravană a filmului documentar şi antropologic.
Read MoreTIFF 2014 adună la Cluj filme dintre cele mai apreciate la festivalurile cinema de pe mapamond
Pentru cea de a 13-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania – TIFF, programată pentru perioada 30 mai – 8 iunie, la Cluj-Napoca, organizatorii evenimentului anunţă prezenţa unor filme apreciate la festivalurile de gen de la Berlin, Veneția, San Sebastian, Karlovy Vary, Sarajevo, Tokyo. TIFF-ul din acest an oferă posibilitatea vizionării a sute de filme, concerte, expoziții, dezbateri și întâlniri cu cineaști renumiți care îi așteaptă astfel pe spectatori la cel mai mare festival de film din România, unul dintre primele zece din lume, conform presei de specialitate. Directorul artistic TIFF, criticul Mihai Chirilov, a reuşit să pună în programul actualei ediţii câteva dintre cele mai așteptate filme lansate în ultimul an la festivalurile din lume. Astfel, cu această ocazie, vor putea fi văzute, în premieră la noi, peliculele câștigătoare a trofeelor de la Berlin, Veneția, Karlovy Vary, Sarajevo, San Sebastian sau Tokyo. Festivalul Internațional de Film Transilvania este organizat de Asociația pentru Promovarea Filmului Românesc și Asociaţia pentru Film și Cultură Urbană, cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei.
Read MoreMona Marian Chirilă, directoarea Teatrului de Păpuşi „Puck” din Cluj, a plecat dintre noi
Cu adâncă tristeţe ne luăm rămas bun şi aducem un ultim şi pios omagiu preaiubitei noastre colege şi prietene, Mona Marian Chirilă, de douăzeci de ani regizoare a Teatrului Naţional Cluj-Napoca, trecută la cele veşnice, în ziua de 16 septembrie, după o lungă şi grea suferinţă.Creatoare a multor spectacole de referinţă, conferenţiar asociat dr. al Facultăţii de Teatru şi Televiziune din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai şi director al Teatrului de Păpuşi „Puck“ din Cluj, Mona Marian Chirilă avea marea putere de a coaliza energiile actorilor cu care lucra, poseda excepţionale calităţi pedagogice şi era un admirabil animator teatral. Îi vom păstra memoria mereu vie în inimile noastre.Dumnezeu să o odihnească în pace!Echipa Teatrului Naţional „Lucian Blaga” din Cluj-Napoca
Read MoreIntâlnire europeană la vârf a reprezentanţilor studenţilor catolici
În perioada 10-15 septembrie 2013, la Cluj-Napoca, se desfăşoară Adunarea Generală a Coordonării Europene a Mişcării Internaţionale a Studenţilor Catolici şi a Organizaţiei Internaţionale a Tinerilor Studenţi Catolici (JECI-MIEC). La eveniment participă 25 reprezentanţi ai 14 mişcări de studenţi din Europa din ţări precum Austria, Franţa, Germania, Italia, Portugalia, Luxemburg, Lituania, Portugalia, Ukraina, Slovenia, Malta, Grecia, România. Vor fi prezenţi, de asemenea, Camila JARA APARICIO (Chile) – secretar la nivel mondial a Mişcării Internaţionale a Studenţilor Catolici. Pr. Rev. Dr. Markus WASSERFUHR (Germania) – asistent ecleziastic al aceleiaşi mişcări la nivel european.
Read MoreCriticul literar clujean Petru Poantă a plecat la cele veşnice
Criticul şi eseistul literar Petru Poantă a decedat vineri spre sâmbătă noaptea, 6 spre 7 septembrie, după cum consemnează presa online, precum şi scriitorul şi istoricul Ovidiu Pecican, coleg în filiala clujeană a Uniunii Scriitorilor din România. Membru fondator al revistei clujene studenţeşti Echinox, unde a şi debutat în 1968, redactor al revistei Steaua, critic şi eseist, semnatar a numeroase articole in revistele Tribuna şi Apostrof, dar şi în publicaţii literare de la Bucureşti şi Iaşi, Petru Poantă rămâne o figură marcantă a vieţii culturale clujene din cea de a doua jumătate a secolului XX, precum şi in primii ani ai celui următor. Este considerat unul dintre cei mai reputaţi specialişti ai operei lui George Coşbuc. Petru Poantă a editat, în 2011, împreună cu Biblioteca Judeţeană din Bistriţa-Năsăud o ediţie de lux a operei lui George Coşbuc, în 3 volume.Citeste mai mult: adev.ro/msra0oA condus pentru o perioadă Direcţia pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional a judeţului Cluj. In 2003 a primit premiul Uniunii Scriitorilor din România. S-a născut acum 66 de ani, în 1947, în localitatea Cerişor din judeţul Hunedoara. În 1970 a absolvit Facultatea de Filologie a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj.Cărţile apărute sub semnătura lui Petru Poantă„Modalităţi lirice contemporane”, 1973; „Poezia lui George Coşbuc”, 1976; „Radiografii I”, 1978; „Radiografii II”, 1983; „Scriitori contemporani”, 1994; „Cercul literar de la Sibiu”, 1997; 2006; „Dicţionar de poeţi”, 1999, 2000; „Efectul Echinox sau despre echilibru”, 2003; „Opera lui George Coşbuc”, 2004; „Clujul meu. Oameni şi locuri”, 2006; „Clujul meu. Anii şaptezeci”, 2007; „Clujul meu. Radiografii”, 2011; „Clujul interbelic. Anatomia unui miracol”, 2013
Read MoreRetrocedarea proprietăţilor Bisericii Greco-Catolice din România, o problemă prioritară în atenţia Departamentului de Stat al Statelor Unite al Americii
Administraţia de Stat a Statelor Unite ale Americii tratează „în mod prioritar” problema restituirii de către statul român a proprietăţilor ce au aparţinut Bisericii Greco-Catolice, bunuri confiscate după anul 1945 de către autorităţile comuniste, multe dintre acestea preluate de Biserica Ortodoxă Română. Documentul a fost publicat sub forma unei scrisori semnate de Departamentul de Stat, după cum relatează mediafax.ro, citând surse de presă internaţionale ce au semnalat apariţia acestui text oficial american. Scrisoarea oficială are data de 9 iulie şi este semnată de Thomas B. Gibbons, subsecretar de Stat responsabil de Afaceri Juridice. Scrisoarea este un răspuns adresat unor membri ai Congresului SUA care ceruseră ajutorul Secretarului de Stat, John Kerry, în iunie, 2013.
Read More