1 mai 2011 înseamnă pentru tinerii membrii ai Organizaţiei de Tineret a PD-L Cluj-Napoca o nouă acţiune pentru protejarea mediului înconjurător. După modelul acţiunilor din alţi ani, peste 150 de tineri democrat liberali se vor afla alături de clujeni în zonele de agrement din jurul municipiului şi vor împărţi peste 1000 de saci menajeri, realizaţi din materiale biodergradabile, care vor folosi la înmagazinarea deşeurilor rezultate în urma picnicurilor ocazionate de Ziua Internaţională a Muncii. Indiferent că aleg să petreacă ziua în aer liber la pădurea Hoia, Făget sau zona Sf. Ion, clujenii vor avea ocazia de a se întâlni cu voluntarii PD-L care le vor oferi o soluţie ecologică pentru problema ambalajelor.
Read MoreAutor: cristian.manolachi
Compania E On Gaz distruge drumurile reabilitate ale Clujului
În noaptea de 10 spre 11 martie 2011, compania E On Gaz a realizat trei lucrări de intervenţie pe domeniul public, pe strada Câmpului – stradă reabilitată în anul 2010, la intersecţia cu strada Islazului. Pentru niciuna dintre aceste spargeri nu a fost achitată taxa specială de spargere a domeniului public. În plus, compania a realizat două dintre intervenţii fără a face demersurile necesare în acest sens, numai una dintre cele trei lucrări fiind anunţată la Primăria municipiului Cluj-Napoca.
Read MorePrimăria a semnat contractul pentru construirea Sălii Polivalente
Sala va avea 7070 de locuri cu anexele sportive si tehnice aferente, cu dotări complementare de alimentaţie publică, spaţii comerciale închiriabile, un parking pe 1 nivel (pentru minimum 446 de maşini).
Read MoreNoua Filarmonică mai aproape de clujeni
Reprezentanţii mass-media au avut ocazia să vadă planşele celor 7 proiecte depuse pentru Concursul Internaţional de Arhitectură pentru Centrul Cultural Transilvania, expuse în sala în care s-au jurizat. Acestea vor fi expuse în zilele următoare în Primărie pentru ca toţi doritorii să le poată vedea.
Read MorePrimăria Cluj Napoca anunţă peste 2000 de locuri noi de muncă!
În acest an foarte multe dintre companiile clujene vor creşte numărul de locuri de muncă, Cluj-Napoca prefigurându-se ca unul dintre oraşele cu dinamica cea mai mare din punct de vedere al dezvoltării economice. Astfel, astăzi la nivelul municipiului, şomajul este de doar 2,1%(şomaj la nivel naţional de 6,87% în decembrie).
Read MoreSenatorul Şerban Rădulescu: „Economia a început procesul de redresare”.
Şerban Rădulescu, senator de Cluj, într-un comunicat de presă dat publicităţii astăzi, îşi reafirmă susţinerea pentru Emil Boc. Argumentele folosite de acesta sunt de natură economică, dar şi elemente specifice unui lider cum ar fi capacitatea de transmitere a mesajelor către populaţie.
Read MoreStiaţi că România deţine cea mai mare rezervă de aur din Europa Centrală şi de Est?
BNR deţine cele mai mari rezerve de aur din regiune, în valoare de 3,7 miliarde dolari, reprezentând 8,1% din rezervele internaţionale.
Read MorePoze, îndrăgostiţi şi o mare inimă roz. Culorile iubirii continuă…
Sute de clujeni s-au fotografiat alături de simpaticele inimioare ale campaniei “culorile iubirii”. Iniţiată de tinerii democrat-liberali, proiectul dedicat “lunii iubirii” a convins numeroşi cetăţeni de toate vârstele să adere la valorile promovate de aceştia, pentru că, în spatele unor poze reuşite se află diverse mesaje care instigă la bun simţ şi respect.
Read MoreIubeste multicolor! Culorile iubirii, campanie iniţiată de tinerii din PDL Cluj.
În intervalul celor două sărbători dedicate iubirii – cea datorată globalizării, Valentine’s Day şi cea tradiţional – românească, Dragobetele – tinerii din PDL Cluj Napoca au pus la cale o campanie originală de promovare a iubirii.
Read MoreAtunci când motanul înhață porumbelul, Victoraș e neliniștit
Discuții aprinse, negocieri, lupte, lideri mandatați să împartă vitregește aceeași oală, element casnic firește ”made in Romania”. O nouă alianță se află în chinurile facerii.
Read More