Buda: Propunerea de suspendare a președintelui este de natură patologică

Preşedintele PDL Cluj, europarlamentarul Daniel Buda, cataloghează declaraţiile lui Călin Popescu Tăriceanu prin care a propus o nouă suspendare din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu drept declaraţii profund iresponsabile şi de natură să decredibilizeze România în spaţiul European. ”Aflat în spatele propunerii lui Tăriceanu, Victor Viorel Ponta urmăreşte din nou să creeze în România un climat de instabilitate politică, aruncând în spaţiul public o temă care pătează din nou imaginea ţării noastre peste hotare”, spune Daniel Buda.

Read More

Pussy Riot nu se lasă: Trupa lansează un site de ştiri anti-Putin

Acţiunile Rusiei din ultimele luni, în special în privinţa Ucrainei, au generat critici vehemente la nivel internaţional. Pe plan naţional, însă, puţine sunt vocile care îndrăznesc să se opună politicilor controversate ale Kremlinului. Cei care o fac ajung nu de puţine ori în arest sau sfârşesc prin a face ani grei de închisoare. Este şi cazul celebrelor membre ale formaţiei Pussy Riot, tinerele care l-au sfidat pe preşedintele Vladimir Putin şi care au făcut câte doi ani de închisoare după lansarea unei melodii anti-Putin. Ieşite de după gratii, tinerele spun că vor continua acţiunile menite să aducă atingere Kremlinului. Primul demers: un site de ştiri independent.

Read More

RFI: Speranţe de armistiţiu în estul Ucrainei

Guvernul ucrainean şi rebelii pro-ruşi din estul ţării au anunţat că instaurează astăzi la prânz un acord de încetare a focului. In ciuda acestui anunţ făcut ieri la Minsk unde cele două părţi negociază alături de ruşi, ieri după-amiază se mai semnalau lupte sporadice în portul Mariupol de la Marea Neagră spre care se îndreptau forţele separatiştilor. Concret, ce prevede armistiţiul, se întreabă RFI România?

Read More

Aeroportul din Cluj, pe locul doi din România după ”Henri Coandă” din București

Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj a înregistrat, în luna august 2014, un trafic aerian record de 129.000 de pasageri, în creştere cu aproape 16% față de aceeași lună a anului 2013, iar numărul de aterizări și decolări a crescut cu aproximativ 9%, comparativ cu luna august 2013. Astfel, aeroportul clujean a devenit al doilea aeroport din România, după ”Henri Coandă” din București.

Read More

Putin: Dacă vreau, cuceresc Kievul în două săptămâni (Die Welt)

În toiul crizei ucrainene, o convorbire telefonică între Vladimir Putin și președintele Comisiei Europene Jose Manuel Barroso agită spiritele și mai mult. Șeful de la Kremlin, tras la răspundere de Barroso din cauza soldaților ruși care operează în Ucraina, ar fi amenințat cu cucerirea întregii țări, potrivit postului RFI România, care a realizat o revistă a presei internaționale.

Read More