RL: PNL vrea adoptarea legii votului prin corespondenţă în două săptămâni

Eugen Nicolăescu, liderul deputaților PNL, a anunţat că liberalii vor cere în ședinta plenului reunit de marți ca în proiectul de hotărâre privind numirea noului preşedinte al Comisiei de cod electoral să fie introdus şi termenul de două săptămâni până la care să fie adoptată legea votului prin corespondenţă, potrivit RomaniaLibera.ro.

Read More

Stema Regală a fost reamplasată în sala de concerte a Operei Naționale Române, în prezența ASR Principelui Radu al României

Un act cu o încărcătură simbolică deosebită a avut la la Cluj. Stema Regală a fost reamplasată în sala de concerte a Operei Naționale Române. Instalarea Stemei Regale, care reunește însemnele heraldice ale tuturor provinciilor românești, a fost, la finalul Primului Război Mondial, un gest care a celebrat Marea Unire. Opera Națională Română este primul teatru liric din România, creat cu aprobarea Majestății Sale Regelui Ferdinand I. Stema Regală a fost îndepărtată după instaurarea comunismului, iar din data de 4 octombrie 2015, ea a fost reașezată în vechiul său loc. Ceremonia a avut loc în prezența Alteței Sale Regale Principelui Radu al României.

Read More

Herbstfest și-a deschis porțile

Clujul găzduiește unul dintre cele mai importante festivaluri economice. Este vorba de Herbstfest, Festivalul de Toamnă al Economiei Germane. Zeci de companii cu capital german, austriac, elvețian sau luxemburghez își expun oferta de produse și angajează tineri aflați în căutarea unui loc de muncă. Dacă ziua este rezervată afacerilor, seara începe distracția, după modelul Oktoberfest. Semnalul începerii festivalului clujean a fost dat de primarul Emil Boc, care a dat cep unui butoi cu bere adus special din Germania

Read More

Dragnea a anunțat la Cluj vă va candida în tandem cu Zgonea la șefia PSD

Președintele interimar al PSD, Liviu Dragnea, a anunțat la Cluj, în cadrul Conferinței Județene a PSD Cluj, faptul că va candida în tandem cu președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, la congresul acestei formațiuni politice, care va avea loc peste câteva zile. Astfel, Liviu Dragnea ar urma să candideze la funcția de președinte, iar Valeriu Zgonea la cea de președinte executiv, a spus președintele interimar al PSD. Liviu Dragnea a spus că îl vrea alături de el și pe fostul ministrul al Informațiilor Publice, Vasile Dâncu.

Read More

Cluj: Raluca Turcan îi cere lui Victor Ciorbea să atace la Curtea Constituțională ordonanța de urgență care elimină obligativitatea doctoratului pentru cadrele universitare

Liderii PNL îi cer Avocatului Poporului, Victor Ciorbea, să atace la Curtea Constituțională Ordonanța de Urgență a Guvernului numărul 41 din 2015. Vicepreședintele PNL, deputatul Raluca Turcan, afirmă că această ordonanță, care elimină obligația universităților de a avea doar cadre universitare cu doctorat, ar fi neconstituțională. Doar Avocatul Poporului are dreptul să atace la Curtea Constituțională Ordonanțele de Urgență ale Guvernului.

Read More