Un român care a furat un cârnat şi două roşii, de foame, dintr-un supermarket situat în nordul Italiei a fost condamnat la 11 luni de închisoare cu executare, informează pagina online a agenţiei ANSA, citată de Mediafax.
Read MoreAutor: Claudiu Padurean
Ponta: USL îi solicită lui Băsescu să susţină poziţia exprimată de Comisia Europeană cu privire la bugetul UE. Antonescu: Poziţia României la Consiliul European poate face conţinutul unei dezbateri parlamentare
Preşedintele Senatului, Crin Antonescu, a anunţat că Birourile Permanente ale celor două camere se vor reuni luni seara la ora 19:00, pentru a pregăti o şedinţă comună a plenului Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru marţi. Potrivit lui Antonescu, premierul Ponta se va adresa Parlamentului, care urmează apoi să adopte o poziţie comună privind poziţia României la Consiliul European de la sfârşitul săptămânii, în cadrul căruia se va discuta bugetul Uniunii Europene.Premierul Victor Ponta, copreşedinte USL, a declarat, luni, că Uniunea Social Liberală, în calitate de majoritate parlamentară, solicită preşedintelui Traian Băsescu şi celorlalţi reprezentanţi ai României ca în cadrul reuniunilor la care participă să susţină în totalitate poziţia exprimată de Comisia Europeană şi Parlamentul European referitor la alocările pentru politică de coeziune şi politică agricolă comună, potrivit www.romanialibera.ro.
Read MoreRareș Rusu vrea stație SMURD în Câmpia Turzii
Candidatul ARD pentru Camera Deputaților în colegiul din Câmpia Turzii, Rareș Rusu, a anunțat că susține înființarea unei stații SMURD în oraș. Această stație ar urma să fie amplasată la spitalul municipal.
Read MoreTimiş. Patru ofiţeri SRI, anchetaţi pentru că au omorât în bătaie un hoţ de fier vechi
Patru foşti angajaţi ai Serviciul Român de Informaţii Timiş se află în mijlocul unui scandal, care ar putea să îi trimită după gratii, infomează Mediafax.
Read MoreLARVIK LEAPFROG FTC AS GYÖR ROUT CLUJ
The opening two games of the final weekend in this season’s Women’s EHF Champions League Group matches produced expected wins for 2011 winners Larvik and last season’s runners-up Györi Audi ETO.
Read MoreCandidatul USL, Leonard Horvath, vrea o nouă lege în urbanism
Candidatul USL pentru Camera Deputaților în colegiul Florești – Huedin, Leonard Horvath, a anunțat că va depune un proiect de lege prin care va modifica normele de urbanism. El a spus că este nevoie de o astfel de lege din cauza dezvoltării imobiliare haotice, căreia i-a căzut victimă, printre altele, Floreștiul, cea mai mare comună din Transilvania.
Read MoreIsraelul, pregătit să ia în calcul un armistiţiu cu Hamas, dacă toate tirurile dinspre Gaza încetează
Ministrul israelian de Externe Avigdor Lieberman a declarat, duminică, că Israelul este pregătit să ia în calcul posibilitatea unui armistiţiu, cu condiţia ca toate grupările armate palestiniene din Fâşia Gaza să înceteze tirurile, titrează Mediafax.
Read MoreFranţa: Peste 100.000 de persoane au manifestat împotriva căsatoriilor între homosexuali
Peste 100.000 de persoane au manifestat sâmbătă, în mai multe oraşe din Franţa, împotriva proiectului de lege al guvernului socialist pentru aprobarea căsatoriilor între homosexuali, relatează France Presse, potrivit HotNews.ro.
Read MoreCine salvează Delta Transilvaniei
Una dintre cele mai frumoase zone din România are şansa să fie salvată de la distrugere cu ajutorul unui proiect finanţat de Uniunea Europeană. Este vorba de seria de arii protejate din Bazinul Fizeşului, unul dintre afluenţii Someşului Mic. Proiectul are valoarea de 500.000 de euro şi a fost scris de Asociaţia Ecotransilvania, în parteneriat cu Asociaţia Ecochoice. Banii vor fi folosiţi pentru elaborarea unor planuri de administrare a zonelor protejate, dar şi pentru a iniţia măsuri concrete pentru a proteja aceste habitate.
Read MoreBăsescu: În 2013 ar trebui analizată posibilitatea indexării pensiilor
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri, că, în opinia sa, marea prioritate pentru 2013 este menţinerea stabilităţii fiscale şi indexarea pensiilor, plecând de la această prevedere stipulată în Legea pensiilor, potrivit www.romanialibera.ro
Read More