Liderii BNS au trimis o scrisoare deschisă premierului Victor Ponta şi ministrului delegat pentru Energie, Constantin Niţă, prin intermediul căreia cer oprirea vânzărilor de hidrocentrale. În opinia sindicaliştilor, aceste vânzări au doar rolul de a scădea valoarea acţiunilor Hidroelectrica, societatea energetică de stat care ar urma să fie privatizată.
Read MoreAutor: Claudiu Padurean
Un franciscan român din nou prezent la exerciţiile spirituale din Vatican
„Mă bucur să fiu prezent şi în acest an la exerciţiile spirituale din Vatican, unde am fost invitat pentru a anima liturgia orelor în cânt gregorian, împreună cu alţi patru cantori, provenienţi din diferite ţări”, scrie pr. Ciprian Antălucă, OFMConv într-un material apărut pe Ercis.ro. „Mulţumesc lui Dumnezeu pentru această experienţă frumoasă, pe care am trăit-o an de an, alături de Sfântul Părinte Papa Benedict al XVI-lea şi Curia Romană”, a adăugat părintele franciscan, citat de www.catholica.ro.
Read MorePortret de nimuric: Alexandru Nemoianu
Unul dintre frustrații exilului românesc este Alexandru Nemoianu. Un sfertodoct de tip legionaroid, care a emigrat, în ultimii ani lui Nicolae Ceaușescu, peste Ocean. Produs intelectual al stalinismului și al școlii istorice a lui Roller, Nemoianu este un nimuric.
Read MoreCristian Preda vrea triumvirat în PDL
Europarlamentarul PDL Cristian Preda a declarat că va propune la următoarea şedinţă CNC al PDL o formulă de triumvirat pentru conducerea partidului, cu trei copreşedinţi, secondaţi de şapte vicepreşedinţi.
Read MoreRichard Seeber: Horsemeat: country of origin labelling for processed meat
The EPP Group’s speaker in the Parliament’s Committee on Public Health and Food Safety, Richard Seeber, calls for better enforcement of existing food labelling rules and for a revision of the Food Labelling Regulation in the light of the recent horsemeat scandal. The Committee today discussed possible consequences from the falsely-labelled horsemeat which has been found in many EU countries.
Read MoreLăpușan: Ponta a dat mai mulți bani pentru clujeni decât Boc
Președintele PSD Cluj, consilierul județean Remus Lăpușan, a afirmat azi că Guvernul Ponta a alocat mai mulți bani pentru clujeni decât Guvernul condus de Emil Boc. Remus Lăpușan a calculat că bugetul de stat conține un plus de 80 de milioane de euro.
Read MoreBăsescu: Nu pot avea dialog cu liderii PDL cât timp conducerea e asigurată de actuala echipă
Preşedintele Traian Băsescu afirmă, pe Facebook, că între el şi conducerea PDL nu a existat niciun fel de dialog după alegerile din decembrie 2012 şi nici nu poate exista un dialog atâta timp cât conducerea formaţiunii va fi asigurată de actuala echipă de politicieni, potrivit Mediafax.
Read MoreSe desființează sau nu SC Cartierul Tineretului?
La șase ani de la începerea demersurilor juridice pentru construirea Cartierului Tineretului din Cluj, realizarea proiectului pare blocată total. La fel, din cauza proceselor din Justiție, pare imposibilă realizarea parcului fotovoltaic ce ar fi trebuit să fie construit în locul cartierului de locuințe, potrivit unei hotărâri a Consiliului Local din anul 2011.
Read MoreArmenii sunt chemaţi la urne pentru a-şi alege noul preşedinte
Armenii sunt aşteptaţi, luni, la urne, pentru a-şi alege noul preşedinte, în cadrul unui scrutin în care şeful statului Serge Sarkissian este marele favorit, informează b1.ro.
Read MoreMii de clujeni rămân fără apă potabilă
Câteva mii de clujeni vor rămâne azi fără apă potabilă. Motivul întreruperii alimentării este reprezentat de lucrările de reabilitare a rețeli de alimentare.Iată calendarul întreruperilor:
Read More