Consiliul Județean Cluj a așternut un covor nou de asfalt pe drumul care leagă Valea Arieșului de Rimetea și, mai departe, spre Aiud. În ultimii ani, porțiunea de drum din județul Cluj devenise aproape impracticabilă, în timp ce drumul din județul Alba era într-o stare impecabilă. Astfel, este creată perspectiva relansării uneia dintre cele mai drumoase zone turistice din Transilvania.
În cadrul lucrărilor de întreținere desfășurate pe drumul județean 107M Băișoara – Iara – Surduc – Buru (DN 75) – limită cu judeţul Alba, Consiliul Județean Cluj a finalizat asfaltarea sectorului situat între joncțiunea cu DN 75 (Buru) și limita cu județul Alba.
”Ca urmare a finalizării asfaltării, de pe acest sector au fost extrase carote, de către un laborator specializat, pentru verificarea calităţii stratului de asfalt, respectiv a grosimii şi consistenţei acestuia.
În continuare, în prezent se execută în ritm susținut lucrări de asfaltare pe tronsonul Surduc – Iara – Băișoara. În această fază, a fost deja asfaltat sectorul de pe raza localității Surduc, lucrările de asfaltare desfășurându-se acum pe raza localității Iara și urmând să continue pe direcția Băișoara.
Lucrările de întreținere pe drumul județean 107M vizează un sector în lungime de 17,7 kilometri, cuprins între pozițiile 24+300 și 42+000. Acestea constau, în funcție de starea carosabilului, în frezarea asfaltului în zonele deteriorate, plombări cu îmbrăcaminte asfaltică, tratarea burdușirilor și alte lucrări pregătitoare în vederea asfaltării. Totodată, mai sunt prevăzute lucrări de completare a acostamentelor, marcaje și semnalizare rutieră”, au anunțat reprezentanții Consiliului Județean Cluj.