satele bănăţene a fost mare petrecere astă noapte. În căminul cultural, zeci de săteni au petrecut şi jucat până în zori. Toţi l-au sărbătorit pe sfântul Ion iar scopul lor a fost unul cât se poate de simplu : să se distreze cât mai bine odată cu încheierea ciclului sărbătorilor de iarnă. În Caraş Severin, aproape că nu există casă în care cel puţin unul dintre membrii familiei să poarte numele de Ion, relatează www.infocs.ro.Ca în fiecare an, sărbătoarea Sfântului Ioan Botezătorul, este marcată în zona rurală a judeţului, prin organizarea de “Baluri ale Ionilor”. Asemenea manifestări au avut loc aseară în localităţi situate în Văile Almăjului, Bistrei şi Sebeşului- în mai tot Banatul Montan. Balurile nu presupun o organizare aparte, acestea desfăşurându-se după tipicul balurilor tradiţionale, doar că, la miezul nopţii, toţi Ionii sunt obligaţi să intre în joc, fiecare din ei trebuind să conducă un brâu şi o horă şi să plătească în plus la muzică iar pe cei prezenţi să-i ,,cinstească cu ţuică de cea mai bună calitate. În multe localităţi, “Balurile Ionilor” sunt şi un fericit prilej de promovare a costumelor şi tradiţiilor populare vechi şi pe cale de a fi uitate, fiecare dintre Ionii care participă la manifestare, venind îmbrăcat într-un costum autentic- în haine de rumân cum se spune- şi cât mai valoros, unele cu o vechime de aproape 200 de ani.
Related posts
-
Localitatea din România unde oamenii au rămas blocați în propriile curți din cauza centurii aflate în construcție
Mai multe familii din oraşul ilfovean Pantelimon nu mai au cum să ajungă în curţile locuinţelor,... -
Norwegian lansează zboruri directe Cluj-Oslo și Cluj-Copenhaga – Scandinavia, mai aproape de Transilvania
Transilvania este mai aproape ca niciodată de Scandinavia după ce compania aeriană Norwegian a anunțat lansarea... -
Raliul Clujului 2026 aduce și restricții de circulație VEZI când și unde
Raliul Clujului 2026 impune mai multe restricții de circulație, în zonele unde se vor desfășura probele....
