Aminda: Sunt mândră de școala de muzică pe care am înființat-o


Cunoscuta intepretă Aminda vorbeşte despre fumuseţea care trece barierele timpului, despre şcoala ei de muzică, Music’sCool, care pregăteşte viitorii concurenţi la Vocea Rmâniei şi despre marea ei familie, formaţia din care face parte, într-un interviu acordat Cluj Today.Cluj Today: Femeie versus bărbat în muzica (avantaje şi dezavantaje)…

Aminda: Cred că în mileniul trei nu mai sunt bariere legate strict de gender, ci maidegrabă de caracter. O femeie puternică, deschisă la nou, pasionată de ceea ce face și care își respectă colaboratorii poate rezista decenii în showbiz, la fel cum un bărbat slab poate să rămână o viață întreagă la cântatul prin restaurante. Dacă e, totuși, să numesc un avantaj, frumusețea unei femei va eclipsa întotdeauna un bărbat arătos – chiar și în fața reprezentantelor sexului frumos, indiferent dacă e vorba de apreciere sau invidie. Sunt femei în showbiz peste care timpul trece blând – fie că așa sunt ele construite genetic, fie că au grijă de ele. Și sunt cele care cântă până în ultima zi, până la ultima suflare, ale căror public nu se mai uită demult la fuste scurte și decolteuri generoase. Așadar, nici măcar vârsta nu trebuie să fie un dezavantaj. Frumusețea vine din altă parte.

Cluj Today: Cum se întrepatrunde (sau nu) cariera cu familia?

Aminda: Am o familie mică, dar unită, pentru care încerc să-mi rup din timp cât de mult pot: mama și bunica mea, două femei extrem de inteligente și calde. Mama mi-e colaboratoare la firmă și ambele mă ajută cu sfaturi și idei legate de proiectele mele. Uneori îmi e de ajuns entuziasmul cu care mă ascultă și mă consider extrem de norocoasă că le am. Cât despre o familie proprie, mi-am dorit întotdeauna să găsesc un partener cu care să pot împărți și munca. E o provocare imensă, dar cred că dacă doi oameni se respectă destul de mult, sunt la fel de pasionați de ceea ce fac și știu cum să încheie o zi de lucru ca să înceapă o seară împreună, nu e imposibil de realizat.

Cluj Today: Care este cea mai mare satisfacţie până în momentul de faţă?

Aminda: Mi-e greu să numesc doar una. Sunt mândră de școala de muzică pe care am înființat-o anul trecut, dar sunt la fel de recunoscătoare pentru relația longevivă de aproape 6 ani cu trupa mea. Atâta timp e greu să stai într-o relație cu o persoană, darămite cu 5…:)

Cluj Today: Cum arata viitorul imediat al Amindei?

Aminda: Împachetez bagajul și plec la Snow Fest, în Franța. După întoarcere vom pregăti concertul de absolvire al cursanților de la Music’sCool, apoi voi demara încă un proiect drag mie și voi intra în studio să înregistrez câteva piese.

Cluj Today: Ce intrebare nu vi s-a pus niciodată?

Aminda: Ce vezi de pe scenă? Tot: bucurie, dezlănțuire, dureri mascate, iubiri neîmpărtășite sau împlinite…Trebuie să văd și să înțeleg tot, pentru ca la momentul oportun să am piesa, versul, nota potrivită pentru fiecare.

Related posts

Leave a Comment