Americanii, canadienii și francezii ne construiesc două noi reactoare la Cernavodă

România va construi cu partenerii americani, canadieni și francezi două noi rectoare nuclearo-electrice la Cernavodă, după cum a anunțat recent ministrul Energiei, Virgil Popescu, prezent în cadrul sesiunii plenare „Building a green future – getting to net zero”, reuniune moderată de John Kerry, trimisul special al președintelui Statelor Unite ale Americii pentru Climă.

Cele două reactoare nucleare, în funcțiune, de la Cernavodă, asigură în prezent aproape 20% din producția de energie a țării. Acordul semnat între Guvernul României și cel al Statelor Unite privind cooperarea în legătură cu proiectele nuclearo-electrice de la Cernavodă și în sectorul energiei nucleare civile a fost semnat la București, pe data de 9 decembrie, anul trecut, și la Upper Marlboro, în SUA, cu cinci zile mai devreme.

Related posts

Leave a Comment