Pe actualul teritoriu al municipiului, arheologii au descoperit o aşezare neolitică, în partea de nord. De asemenea, în zona Platoului Romanilor, au fost descoperite obiecte din epoca de bronz. În epoca fierului a fost ridicată, la doar patru kilometri depărtare de Alba Iulia, la Teleac, o puternică fortificaţie tracică/dacică, întărită cu ziduri de pământ şi cu şanţuri de apărare. Această fortificaţie de mari dimensiuni îngloba o suprafaţă de aproximativ 30 de hectare.
De la dacicul Apoulon la romanul Apulum
În apropiere de această fortificaţie, dacii au ridicat aşezarea Apoulon, redenumită, după anul 106, când regatul lui Decebal a fost cucerit de Imperiul Roman, Apulum. Romanii au dorit să valorifice excepţionala poziţionare strategică a Apulumului, care controlează atât mănoasa vale a Mureşului, cât şi drumul spre minele aurifere din Munţii Apuseni. Ei au stabilit la Apulum cea mai puternică legiune din Dacia romană. Este vorba de Legiunea a XIII-a Gemina, una dintre unităţile militare de elită romane, cantonată în inima fostului regat dac, unul dintre cei mai puternici adversari ai Imperiului Roman.
Castrul Legiunii a XIII-a Gemina şi oraşele îngemănate
Legiunea a XIII-a Gemina a fost creată în anul 57 de către Iulius Caesar. Legenda spune că, spre deosebire de alte legiuni, formate doar din cetăţeni romani liberi, Iulius Caesar a fost nevoit să recruteze mulţi dintre soldaţii acestei noi legiuni dintre cetăţenii romani condamnaţi la moarte din sudul Italiei. El le-ar fi promis acestora libertatea, cu condiţia să lupte cu vitejie. Iar combatitivitatea soldaţilor acestei legiuni a devenit una faimoasă. Legiunea a XIII-a Gemina avea ca simbol leul.
Legiunea a XIII-a Gemina a luat parte la toate bătăliile importante ale lui Caesar, apoi a fost reconstituită de Octavian Augustus. La finalul războiului împotriva lui Pompeius Magnus, legiunea a fost cantonată în Iliria, apoi în Viena de azi, în Pannonia, iar apoi la Apulum. Legionarii au construit mai întâi un castru, cu laturii de 400×400 de metri. Aici a fost stabilită reşedinţa guvernatorului Daciei Superior, apoi al Daciei Apulensis.
Prezenţa puternicului castru a favorizat dezvoltarea a două aşezări civile gemene, Colonia Aurelia Apulensis şi Colonia Nova Apulensis, care au pornit din stadiul unei localităţi rurale care furniza diferite servicii castrului militar şi care au evoluat până când amândouă au primit rangul de colonia. Astfel, castrul Legiunii a XIII-a a fost punctul central al celor două oraşe romane îngemănate. Cele două oraşe romane au continuat să se dezvolte până în anul 268, când legiunea a fost retrasă în sudul Dunării. Viaţa oraşelor romane a început să decadă.
Capitală de voievodat, de principat şi de regat
În Evul Mediu, Alba Iulia a devenit centrul unui voievodat românesc, lucru dovedit de prezenţa unei basilici bizantine. Oraşul şi-a păstrat importanţa şi după cucerirea Transilvaniei de către regatul maghiar. Aici a fost stabilit sediul episcopiei romano-catolice, al cărei episcop, Petru Monoszlo, a devenit unul dintre cei mai puternici feudali din Regatul Ungariei, în timpul anarhiei feudale şi în timpul conflictului dintre regele Caro Robert de Anjou şi voievodul Transilvaniei Ladislau Kan. Alba Iulia era capitala religioasă a voievodatului, iar episcopul său a fost atât de puternic încât a înăbuşit revolta saşilor, care încercau să îşi creeze o organizare bisericească dependentă direct de Sfântul Scaun, iar Clujul a devenit feuda episcopului de Alba Iulia.
Oraşul a continuat să se dezvolte şi după dispariţia regatului Ungariei, în 1541, când Transilvania a devenit principat. La început, în timpul ultimilor doi regi ai Ungariei, Ioan Zapolya şi Ioan Sigismund, care, de fapt, erau principi ai Transilvaniei care îşi asumau şi titlul regal, Alba Iulia a fost considerată şi capitala regatului maghiar. Oraşul a cunoscut o dezvoltare deosebită în timpul principilor din dinastia Bathory. Principele Ştefan Bathory a devenit şi rege al Poloniei, iar Alba Iulia era cea de-a doua capitală a regelui care formase o uniune personală între Polonia şi Transilvania.
Tot Alba Iulia a devenit capitala Transilvaniei, Valahiei şi Moldovei în timpul uniunii personale a celor trei principate, constituită de Sigismund Bathory, apoi a devenit Capitala Unirii, realizată de Mihai Viteazu. Chiar dacă Unirea lui Mihai a durat foarte puţin, ea a căpătat caracterul unui simbol de neînfrânt. În secolul al XVII-lea, principele Gabriel Bathory a înfiinţat cea de-a doua şcoală cu rang universitar din Transilvania, Colegiul Reformat, care avea apoi să fie transferat la Aiud. Şi tot la Alba Iulia, unde era sediul mitropoliei otodoxe, a avut loc Unirea religioasă a românilor din Transilvania cu Biserica Romei, în urma căreia a apărut Biserica Greco-Catolică. În prezent, în oraş există o arhiepiscopie romano-catolică, în catedrala căreia este înmomântat conducătorul ultimei cruciade, românul Iancu de Hunedoara, o arhiepiscopie ortodoxă, iar sediul Arhiepiscopiei Greco-Catolice de Alba Iulia şi Făgăraş este stablit în Blaj.
Cea mai mare cetate
După eliberarea Transilvaniei de sub jugul otoman şi încorporarea principatului în Imperiul Habsburgic, principele Eugeniu de Savoia, unul dintre cei mai mari generali ai timpului său, a decis să construiască o cetate de necucerit la Alba Iulia. Ea valorifica poziţia strategică utilizată atât pentru castrul roman, cât şi pentru cetatea medievală Bălgrad. Proiectul cetăţii de tip Vauban, în formă de stea, a fost conceput de arhitectul militar Giovanni Morando Visconti.
Construcţia cetăţii a început în anul 1714 şi s-a încheiat în anul 1738. Pentru realizarea fortificaţiei, a fost nevoie de demolarea unei părţi a oraşului medieval. La construirea cetăţii au muncit 20.000 de oameni, iar valoarea investiţiei a depăşit un milion de guldeni, o cifră imensă. Niciodată de atunci nu a mai fost realizată o asemenea lucrare de fortificare pe actualul teritoriu al României, iar cetatea Alba Iulia este cea mai mare din ţară. Cetatea a fost unul dintre principalele puncte de rezistenţă împotriva maghiarilor şi în timpul Revoluţiei de la 1848 – 1849.
În perioada următoare, chiar dacă austriecii au mutat capitala Transilvaniei la Sibiu şi la Cluj, datorită cetăţii, Alba Iulia a rămas, practic, capitala militară a principatului.
Capitala Marii Uniri şi a Încoronării
Iar caracterul simbolic al acestui oraş a fost subliniat încă o dată, în anul 1918, când liderii românilor ardeleni au convocat la Alba Iulia Marea Adunare Naţională, cea care avea să hotărască destinul românilor ardeleni. Cei 1228 de delegaţi au votat în unanimitate Marea Unire, la 1 Decembrie, iar acest act, vestit de către episcopul unit al Gherlei, viitorul cardinal Iuliu Hossu, a fost salutat prin aclamaţii de cei 100.000 de români strânşi în Capitala Unirii.
Tot în Alba Iulia au avut loc şi primele şedinţe ale Consiliului Dirigent. Este vorba de un adevărat guvern provizoriu românesc al Transilvaniei, condus de Iuliu Maniu, care a funcţionat din 2 decembrie 1918 până în 10 aprilie 1920, în oraşele Alba Iulia, Sibiu, Bucureşti şi Cluj.
Un alt moment deosebit de important a fost reprezentat de Încoronarea Regilor României Mari, Ferdinand I şi Maria, în Catedrala Încoronării, construită în mod special pentru a consacra unirea Transilvaniei, Banatului, Crişanei, Maramureşului, Bucovinei şi Basarabiei cu Regatul României. Ceremonia nu a avut doar un rol formal sau politic, ci, din perspectiva teologiei bizantine, în care ritualul încoronării include şi ungerea cu mir sfinţit a suveranului, a căpătat şi o profundă semnificaţie religioasă. Naţiunea română a fost unită prin acest act al încoronării Regelui Ferdinand într-un singur corp mistic. Ritualul a fost oficiat la 15 octombrie 1922.
Alba Iulia a primit rangul de municipiu în anul 1968, o dată cu reforma administrativă.
Iar întreaga greutate simbolică a Celeilalte Capitale avea să fie subliniată încă o dată, după căderea comunismului. În anul 1990, autorităţile române au decis ca noua Zi Naţională să fie tocmai 1 Decembrie, în amintirea Marii Uniri. Iar această nouă Zi Naţională a fost marcată oficial cu mare fast şi cu bucuria libertăţii proaspăt regăsite în anul 1990, în Alba Iulia, redevenită capitala de suflet a tuturor românilor.
