Adio, domnlui profesor cu dragoste – Sidney Poitier

Celebrul actor Sidney Poitier s-a stins din viață la vârsta de 94 de ani.

A fost artistul și activistul civic care a dărâmat la Hollywood barierele prejudecăților în privința actorilor de culoare, potrivit BBC. El este este totodată și primul actor de culoare care a obținut, în 1964, un premiu Oscar pentru cea mai bună interpretare, acordat pentru rolul său din „Lilies of the Field” (Crinii din câmpie)

Născut în Miami, Florida, la 20 februarie 1927, Sidney Poitier a fost crescut la o fermă de pe Insula Cat din Bahamas. Deși a cunoscut sărăcia în copilărie și a avut acces limitat la educație, a ajuns unul dintre cei mai respectați actori ai generației sale. Cu numeroase succese ca actor, în special în anii 60 și 70, cu celebrele producții „Ghici cine vine la cină”, „In arșița nopții” sau „Domnului profesor cu dragoste”, Poitier a regizat el însuși filme ce au cunoscut succesul.

Pe lângă activitatea artistică, Sidney Poitier a fost cunoscut și pentru activitatea sa în diplomație. A fost ambasador al Uniunii Bahamas în Japonia din 1997 până în 2007. Iar din 2002 până în 2007 a reprezentat Bahamas și la organizația UNESCO. In 2009, actorul a fost decorat cu Medalia Prezidenţială a Libertăţii, cea mai înaltă distincţie civilă din Statele Unite, de către preşedintele american Barack Obama.

(foto: Profimedia)

Related posts

Leave a Comment