„Să ne întoarcem cu zece ani în urmă, pentru a ne aminti îndemnul, strigătul: <
De ce nu încap tinerii
„Acum <
Lipsiţi de pregătirea necesară funcţiunei pe care o ocupau, natural, ei n-au făcut altceva decât să încurce treburile; şi cu toate acestea se ţineau în slujbă datorită protecţiei uneori plătită scump, ce o aveau la mai marii lor.
Astăzi aveam oameni învăţaţi; încă prea mulţi. De ce funcţiunea pe care o ocupă unul cu patru clase primare; n-o trece unuia cu 4 sau 8 clase liceale? De ce îi lasă pe primii să-şi facă mai departe mendrele; iar pe cei de-ai doilea pieirii. An de an regimente întregi de tineri ies din şcoală, dar rămân cu diplomele în mână, fără a fi plasaţi în slujbe, azi mâine muritori de foame. Tineri, ai căror părinţi şi-au cheltuit averi purtându-i la şcoală…copii ai nimănui. Dezrădăcinaţii satelor; zdrobiţi sufleteşte, stingheriţi în avântul lor tineresc…hoinăresc fără nici un căpătâi.
Oare care va fi în cele din urmă soarta acestor tineri?
Vântul nesiguranţei suflă tot mai tare. Stările se înrăutăţesc din ce în ce mai mult. Cei care pot ajuta să-şi plece urechea! E ceasul al unsprezecelea.
Mare pierdere pentru ţară
Dacă nu mai ţin seamă de sufletele acelea sdrobite, cel puţin să aibă în vedere că se pierde o generaţie, tineri, cari mâine prin munca lor ar trebui să muncească la înfăptuirea viitorului aurit al neamului nostru!”. [„Glasul Ardealului”, Anul V, nr.37, Cluj, 13 septembrie 1931].
